14.9 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

Compania Betak privește cu optimism viitorul: „Au fost blocaje majore peste care, cu eforturi mari și cheltuieli semnificative, am trecut”

Betak SA este una din companiile bistrițene care nu a suferit deloc în anul 2020. Astfel, cifra de afaceri a avut o creștere de 18.1% peste cea din 2019. În proporție de 98.5%, acest aspect a fost datorat produselor proprii, iar 1.5% au reprezentat prestările de servicii pentru terți.

Betak Bistrița este compania producătoare de parapete metalice sau de beton. Deși anul 2020 a fost unul dificil inclusiv pentru această companie, producția nu a fost oprită.

Luna aprilie a anului 2020 a fost una inconfortabilă, însă în lunile mai și iunie au fost recuperate pierderile. Astfel, primul semestru al anului 2020 a depășit cu 16% aceeași perioadă a anului precedent, conform cifrelor.

Într-un interviu acordat ziarului Bistrițeanul.ro, Caius Bulea, directorul general al companiei, face o retrospectivă a pandemicului 2020.

I.C.: În ce notă a încheiat Betak SA anul 2020?

Caius Bulea : Într-o notă optimistă. Am avut o creștere de 18.1% peste anul 2019. Creșterea a fost alcătuită din 98.5% produse proprii și 1.5% prestări de servicii pentru terți.

I.C : În ce măsură a fost afectată compania ca urmare a pandemiei? Ce dificultăți ați întâmpinat?

C.B : Am scăzut în prima perioadă a pandemiei, dar am recuperat ulterior. Dificultăți majore am întâmpinat în ceea ce privește infrastructura de transport mărfuri și persoane. Au fost perioade în care nu am putut asigura prezența personalului în fabrică din cauza lipsei mijloacelor de transport în comun. Am fost nevoiți să asigurăm transportul personalului cu mijloace de transport proprii. De asemenea, au existat perioade în care nu am reușit să livrăm producția în UE, tot din cauza acestei lipse, a mijloacelor de transport marfă. Au fost unele blocaje majore peste care, cu eforturi mari și cheltuieli semnificative, am reușit totuși să trecem.

I.C : Cum ați gestionat prevenirea îmbolnăvirii angajaților cu COVID-19?

C.B : Cazurile de infectare cu COVID-19 au fost nesemnificative. Iar cele 2-3 cazuri existente au fost forme ușoare sau asimptomatice. Practic, nu am avut probleme. Cu toate acestea, am aplicat toate măsurile recomandate sau impuse, am făcut dezinsecții periodice și rezultatul a fost pe măsură.

Investiții de un milion și jumătate de euro

I.C : Se prevăd investiții noi?

C.B : Investițiile din acest an vor ajunge la 1.5 mil. euro și se vor materializa în creșterea și diversificarea producției.

I.C : Care sunt planurile companiei Betak pentru anul 2021?

C.B : În primul rând, să depășim cu bine această perioadă de turbulențe și instabilitate ca urmare a crizei de materii prime. Suntem prinși într-o competiție fără precedent pe care UE trebuie să o câștige, și sunt convins că o va câștiga. Această competiție, acest război, este între UE și China pe de o parte, și Rusia pe altă parte. În caz contrar, riscul să intrăm într-o criză mult mai periculoasă decât cea din 2008 este cât se poate de real și de actual. Șansa noastră este că suntem parte din UE. Altfel, și situația noastră ar fi fost similară cu cea în care se află Republica Moldova, adică un dezastru.

Betak este o companie cu capital integral privat, prezentă pe piață din anul 1995. Situată în Bistrița, este cel mai mare producător din România și un jucător de marcă pe piața europeană de profil. Pe segmentul conductori sub formă de bandă sau rotund, etc., este lider.  De asemenea, Betak este un important producător de parapete de protecție stradală și de structuri metalice diverse.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.