20.3 C
Bistrița
miercuri, august 5, 2026

Conferință de excepție, în 10 martie, la Biserica Ortodoxă de la Coroana

Credincioșii din Bistrița sunt invitați duminică, 10 martie, de la ora 17.00, la o întâlnire de excepție cu Klaus Kenneth. 

.Marcat de o copilărie zbuciumată, lipsită de dragoste și plină de abuzuri, Klaus Kenneth, exclus de societate, pornește în căutarea dragostei și adevărului, pe un drum primejdios, presărat cu dezamăgiri…

Căutarea sa, pecetluită de ură și moarte, îl poartă vreme de 12 ani prin toată lumea. Către marile religii ale lumii precum hinduismul, buddhismul sau islamul. Dar niciuna dintre ele, după cum nici ateismul, ocultismul, ezoterismul sau drogurile nu îi pot umple golul lăuntric…”, se arată în prezentarea volumului Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului.

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Benedict Bistrițeanul și cu sprijinul ASCOR Cluj-Napoca, Protopopiatul Ortodox Român Bistrița, vă invită duminică, 10 martie, orele 17.00 la o conferință susținută de Klaus Kenneth.

Klaus Kenneth s-a născut în Elveția, fiind unul dintre puținii oameni care – în acest veac – L-a aflat pe Dumnezeu cel Adevărat în Ortodoxie, la capătul unei peregrinări de 2 milioane de kilometri.

Călătoriile sale prin India, Tibet, Thailanda și multe țari islamice, până în Mexic, Alasķa și Brazilia, l-au purtat în cele din urmă în Anglia. Aici l-a cunoscut pe cel ce avea să-i devină părinte duhovnic, arhim. Sofronie Saharov.

Toate acestea sunt descrise în cartea sa Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului”, transmite Protopopiatul Ortodox Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: