7.3 C
Bistrița
duminică, martie 15, 2026

Consiliul Județean tinde la era digitală, cu un super-proiect! Cum scăpăm de statul la coadă și de nervii cauzați de apelurile în așteptare

Consiliul Județean pregătește un super-proiect de 2,8 milioane de euro, care o să le facă funcționarilor din instituție munca mai ușoară, dar și mai puțini nervi bistrițenilor, care vor putea rezolva mai multe probleme din confortul casei lor sau chiar în weekend sau noaptea.

Consiliul Județean vrea să acceseze fonduri europene în valoare de 2,8 milioane de euro pentru digitalizare. În acest sens a pregătit un super-proiect ce ar ajuta funcționarii instituției, dar și bistrițenii care au treabă la Consiliul Județean.

„Prin proiectul Simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației în cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud se urmărește o consolidare a capacității instituționale și eficientizarea activității la nivelul Consiliului Județean, prin simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni, implementând măsuri din perspectiva back-office și front office pentru serviciile publice furnizate partajat, care nu au mai fost finanțate din fonduri europene nerambursabile prin extinderea sistemului informatic”, se arată în proiectul de hotărâre votat de consilierii județeni în ședința de astăzi.

Cu alte cuvinte, Consiliul Județean vrea să facă accesul la instituție al bistrițenilor mai facil. Aceștia vor putea semnala online, cu telefonul mobil, problemele ce țin de Consiliul Județean, precum starea drumurilor, urbanism sau construcții.

Funcționarii pe de altă parte vor putea urmări centralizat sesizările făcute de cetățeni, inclusiv sub forma unei hărți sau pe categorii. Sistemul va permite repartizarea automată a sesizărilor către departamentul competent.

Investițiile derulate de Consiliul Județean vor fi și ele centralizate și disponibile cetățenilor, care le vor putea urmări online.

Documentele, lăsate pentru bistrițeni în cutii speciale

Una dintre cele mai interesante facilități este „easy box/docu box”. Este vorba practic de o cutie, care permite depunerea și ridicarea documentelor fizice de către cetățeni la orice oră, astfel încât bistrițenii nu mai sunt dependenți de programul de lucru al instituției.

Primăriile și instituțiile subordonate ale Consiliului Județean vor putea depune solicitări și documente online, fără deplasarea fizică.

Bistrițenii vor fi asistați, de asemenea, și de un robot telefonic, ce permite preluarea apelurilor automat și înregistrarea lor în vederea prelucrării lor ulterioare. Acesta permite preluarea apelurilor și în afara orelor de program și furnizarea automată a informațiilor, nemaifiind implicați funcționarii.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Monumentul digital al prostiei! Ia găsiți un singur cetățean care a stat la coadă sau a dat telefon ca sa-i rezolve CJ-ul ceva! Realitatea simplă e că CJ-ul nu lucrează cu cetățenii. CJ-ul servește doar partidului, conducerii de partid și clientelei. La easy box-ul CJ se va livra cel mult prânzul funcționarilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...