19.7 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

FOTO – TRAGEDIE: Un copil de 5 ani și-a pierdut viața, după ce a căzut într-o fosă septică, în localitatea Fântânele

Un copil a fost descoperit inconștient, în fosa septică a căminului cultural din localitatea Fântânele, comuna Matei, anunță ISU Bistrița-Năsăud. A fost solicitat elicopterul SMURD.

Un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj de terapie intensivă mobilă intervin în localitatea Fântânele, comuna Matei.

Un copil a fost găsit inconștient, în fost septică de la căminul cultural – transmite ISU BN.

La fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD.

UPDATE 17.36

„Când au ajuns echipajele la locul solicitării, copilul în vârstă de aproximativ 5 ani era extras din fosa sceptică.

Se afa în stop cardio-respirator.

S-a aplicat protocolul de resuscitare, însă, din nefericire, organismul copilului nu a răspuns manevrelor aplicate.

A fost declarat decesul la fața locului„, transmite ISU Bistrița-Năsăud.

UPDATE 19.34

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au fost sesizați astăzi cu privire la faptul că un minor a fost găsit în stare de inconștiență într-o fosă septică din localitatea Fântânele.

La fața locului, polițiștii au identificat un copil în vârstă de 5 ani din Fântânele, precum și pe părinții acestuia.

În urma intervenției echipajelor medicale, a fost, din păcate, constatat decesul minorului.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii evenimentului”, a transmis IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: