4.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 10, 2026

„Coșul cu Suflet”, oferit bunicilor singuri și copiilor din familii numeroase, la Năsăud! CUM putem ajuta:

Protopopiatul Ortodox Român Năsăud, prin Serviciul de Asistență Comunitară, desfășoară pe tot parcursul anului 2026 proiectul social „COȘUL CU SUFLET”, născut din dorința de a nu rămâne indiferenți la suferința de lângă noi. Scopul principal este sprijinirea familiilor vulnerabile cu mulți copii, a vârstnicilor singuri și a persoanelor care se luptă zilnic pentru supraviețuire.

Acest proiect presupune pregătirea unui coș social, în scopul ajutorării familiilor vulnerabile cu mulți copii, vârstnicilor singuri cu venituri mici sau fără venituri, precum și a persoanelor care nu au posibilitatea de a-și asigura cele necesare traiului zilnic.

Vor beneficia de acest program cazurile sociale aflate în evidența Serviciului de Asistență Comunitară al Protopopiatului Ortodox Român Năsăud, precum și alte persoane sau familii care vor solicita ajutor, dacă situația lor socială va impune acordarea acestuia.

Prin acest program dorim ca persoanele și familiile vulnerabile să fie sprijinite prin:
• consiliere socială
• informare privind drepturile sociale
• educație pentru sănătate și igiena alimentației
• ajutoare materiale: alimente, produse de igienă personală, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte”, explică reprezentanții Protopopiatului Ortodox Român Năsăud.

Puteți contribui prin donații în bani

IBAN: RO79RNCB0040014435870008
Banca: BCR Năsăud
Titular: Protopopiatul Ortodox Năsăud

sau donând alimente neperisabile (făină albă, mălai, ulei, conserve, paste făinoase, orez, dulciuri), produse de igienă personală și detergenți și articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. 

Pentru donații și informații puteți lua legătura cu Rusu Domnica – telefon: 0774031525.

De ce acest proiect? Pentru a oferi speranță și sprijin persoanelor și familiilor vulnerabile care se confruntă, zi de zi, cu lipsa hranei, a igienei, a îmbrăcămintei și a încălțămintei.

De asemenea, pentru a preveni izolarea socială a copiilor și a persoanelor aflate în dificultate, care nu își pot asigura o alimentație sănătoasă sau condiții minime de igienă — lucruri esențiale pentru integrarea în comunitate și în mediul școlar”, au mai spus aceștia.

Astfel de activități se desfășoară permanent prin Serviciul de Asistență Comunitară al Protopopiatului Ortodox Român Năsăud, serviciu licențiat în acest sens.

Având în vedere situația economică actuală, starea de sărăcie a multor familii și creșterea numărului celor care solicită ajutor, dorim să nu rămânem indiferenți la nevoile celor de lângă noi și să oferim empatie și sprijin celor care au atâta nevoie de ele”, au mai transmis reprezentanții Protopopiatului Ortodox Român Năsăud.

Sursă foto Facebook Protopopiatul Ortodox Năsăud

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...

Flori cu Efect de WOW angajează FLORIST în Bistrița! Noi locuri de muncă, la Casa EMA, Sanovil, Aquabis

Flori cu efect de Wow angajează oameni serioși, cu simț estetic și atenție la detalii! NOI locuri de muncă sunt disponibile în Năsăud și Bistrița. Se caută asistent manager, magazioner, controlor calitate, instalator, asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos: