4.6 C
Bistrița
vineri, aprilie 24, 2026

Criminalul din Mureș ar fi ajutat cu hrană și haine! Anchetatorii au mobilizat inclusiv lunetiști

De 13 zile, Emil Gânj, criminalul fugar din Mureș este de negăsit, după ce și-a omorât iubita și a incendiat casa în care se afla trupul său. Anchetatorii, care au fost de mai multe ori pe punctul de a-l prinde spun că acesta este ajutat, inclusiv cu haine și hrană.

La aproape două săptămâni de căutări, criminalul fugar din Mureș, Emil Gânj este în continuare de negăsit. Purtătorul de cuvânt al IGPR Georgian Drăgan a precizat pentru Digi24.ro, că forțele de ordine se concentrează pe județele Mureș și Bistrița-Năsăud.

„Toate semnalările sunt verificate de către colegi. În zona respectivă (n.r. zona Lechința unde a fost căutat intens Gânj joi si vineri) vorbim de o zonă în care sunt foarte multe păduri. Vă pod da aici niște cifre. Spre exemplu, colegii au efectuat ieri verificpri, scotociri pe aproximativ 300 de kilometri pătrați. S-au folosit inclusiv drone. Nu este semnal la telefon în toate zonele din județul Bistrița-Năsăud și nici în toate zonle din județul Mureș. Așadar, se pierd câteva minute bune până persoana reușește să ia legătura la 112 sau să-l sune pe șeful de post”, a precizat Georgian Drăgan.

Acesta a mai spus că există indicii clare că sunt persoane care îl ajută în continuare cu alimente și haine: „Sunt persoane care îl ajută să fugă de poliție. Avem date și indicii certe și cu privire la aceste persoane și urmează să fie audiate”, a completat purtătorul de cuvânt al IGPR.

Cinci persoane sunt cercetate pentru favorizarea infractorului, fiind acuzate că i-au oferit adăpost, mâncare, apă și haine.

Georgian Drăgan a mai spus că după prinderea bărbatului se va efectua și o anchetă internă în poliție, pentru a vedea dacă s-a greșit. Vizați ar fi polițiștii din Mureș.

Anchetatorii cred că urmăritul cunoaște foarte bine aceste zone, știe relieful, unde să se ascundă, de unde își poate procura mâncarea. Conform ȘtirileProTV, pentru căutările în pădurile din Bistrița-Năsăud s-au folosit elicoptere, drone, dar și lunetiști. Oamenii legii au apelat inclusiv la vânători și pădurari locali care au patrulat prin pădure cu câini de urmă.

Mai puteți citi pe acest subict:

EXCLUSIV – VIDEO : Emil Gânj, căutat în lanul de lavandă de la Delureni

VIDEO – Populația din zona Lechinței, avertizată prin RO- Alert de prezența lui Gânj

FOTO/VIDEO – EXCLUSIV: Criminalul fugar s-ar ascunde în blocurile sociale din Viișoara

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos: