12.8 C
Bistrița
vineri, aprilie 17, 2026

Cu mantă: În lipsa parlamentarilor PSD BN, un secretar de stat anunță modificări legislative în cazul MIS Grup

Scandalul autorităților locale cu constructorul MIS Grup ar putea duce la modificări legislative…. Într-o conferință de presă a PSD BN, astăzi, secretarul de stat Monica Săsărman a prezentat propunerile de modificări legislative făcute de parlamentarii PSD de Bistrița-Năsăud, care nici n-au fost prezenți. Practic se dorește ca plata facturilor către constructori să se facă la 10 zile de la virarea sumelor către bugetele locale de către finanțatori, astfel încât firmele să nu mai poată să ceară în instanță penalități de întârzire care ajung să dubleze valoarea proiectelor, după cum a susținut și primarul comunei Maieru, Vasile Borș.

Secretarul de stat Monica Săsărman a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, de la sediul PSD BN, o inițiativă legislativă a colegilor parlamentari din PSD, care nu doar că nu s-au exprimat pe acest subiect care afectează, pare-se, mai bine de 40 de unități administrativ teritoriale din județ, ci nu au fost nici măcar prezenți la conferința de presă.
Vizată este Legea 73 din 2013, inițiativa legislativă de modificare și completare a acestei prevederi fiind depusă săptămâna aceasta.

„Inițiativa legislativă depusă în această săptămână a pornit de la experiența tristă pe care administrația locală din Maieru și respectiv domnul primar Vasile Borș ne-a semnalat-o cu privire la acele obligații, penalități, majorări de întârziere, care rezultă din neplata facturilor la 30 de zile. În concret, modificarea legislativă vizează: plata facturilor să se realizeze la 10 zile de la virarea sumelor către bugetele locale pentru obiectivele de investiții care sunt finanțate în baza contractelor de finanțare încheiate cu ministerele care au rol de coordonator al programului respectiv sau cu autoritățile de management, care gestionează fondurile europene”, a precizat Monica Săsărman.

Totul a pornit de la o practică „brevetată” de constructorul MIS Grup, care profita de întârzierile cu virarea banilor a finanțatorilor, în cazul acesta AFIR, către autoritățile locale și mai apoi către cei care efectuau lucrările. Nu acționau în judecată finanțatorul pentru întârzieri de plată, ci autoritățile locale care pur și simplu nu aveau banii pentru a-i vira constructorului.

Mai mult, primarul comunei Maieru, Vasile Borș spune că MIS Grup omitea intenționat să depună anumite documente solicitate de AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) pentru plată, ceea ce ducea la suspendarea plății și deci la întârzierea cu virarea banilor. În baza contractului cu autoritățile locale, constructorul cerea în instanță penalități de întârziere, deși chiar el le-ar fi cauzat.

Mai puteți citi pe acest subiect :

Primarii comunelor Rodna și Maieru, despre MIS Grup: „Asta e execuție! Vrem să tragem un semnal de alarmă ca să nu pățească și alții!”

Primarul comunei Șanț, despre MIS Grup: „Doar cu această firmă au fost întârzieri! Și noi avem milioane de lei de plată!”

VIDEO – Primarul Borș către patronul MIS Grup: „Iubirea de comună e un zid, care nu se-nfiorează de-a ta faimă de patron afurisit”

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos:

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...