19.2 C
Bistrița
miercuri, mai 1, 2024

Cum a ajuns funcționarea unei capele private să fie „decisă” de instanță! Afaceristul a fost amendat deja cu 40.000 de lei

Un afacerist din Rodna, care deja a dezvoltat un business în domeniul pompelor funebre, a ridicat o capelă în buricul târgului. Aceasta încă nu este funcțională, fiind „împiedicată” de un aviz de la Consiliul Județean. Mai mult, omul a fost deja amendat de autoritățile locale cu 40.000 de lei. „Lupta” continuă în instanță, judecătorii urmând să decidă dacă această capelă poate sau nu să funcționeze.

Marian Anastasiu are deja de ceva vreme o afacere cu pompe funebre în localitatea Rodna. Întrucât în comună nu exista o capelă, acesta s-a gândit să ridice una pe un teren pe care îl deținea în buricul târgului.

Omul a cerut de la autoritățile locale certificat de urbanism pentru casă + anexă. Certificatul de Urbanism i-a și fost eliberat, în 5 zile, spune primarul Valentin Grapini.

Pe drum, afaceristul se decide însă să „schimbe regulile jocului” și cere schimbarea destinației din casă + anexă în casă + capelă mortuară. Întrucât certificatul de urbanism a fost cerut pentru casă de locuit, Primăria Rodna care nu are serviciu de urbanism se sfătuiește cu Consiliul Județean și cu arhitectul șef al instituției.

Arhitectul șef al Consiliului Județean susține că pentru schimbarea destinației din anexă în capelă mortuară e nevoie de un Plan Urbanistic Zonal. Astfel încât refuză să elibereze avizul necesar pentru ca această capelă să poată fi pusă în funcțiune.

Între timp, Marian Anastasiu a cerut în instanță eliberarea avizului necesar funcționării capelei. Dosarul se judecă la Tribunalul Bistrița-Năsăud, primul termen de judecată fiind stabilit pentru a doua parte a lunii noiembrie.

„Am avut toate autorizațiile cerute în certificatul de urbanism. Conform legii, pentru a schimba destinația unei construcții n-am nevoie de PUZ. Consiliul Județean a condițional eliberarea avizului de acest PUZ. PUZ-ul se cere pentru construcții în extravilan sau în intravilan dacă se depășește, de exemplu, regimul de înălțime”, se apără bărbatul.

Acesta spune că a investit 40.000 de euro în această capelă, care este deja gata și așteaptă acest aviz pentru a putea funcționa.

Priveghiul unei cunoștințe i-a „adus” afaceristului o amendă de 40.000 de lei

Marian Anastasiu a organizat acolo o înmormântare pe data de 23 septembrie, despre care spune că a fost practic o favoare pentru o cunoștință. Auzind că în capela care nu a fost încă recepționată și pusă în funcțiune deja se desfășoară înmormântări, primarul Grapini a trimis echipa de control.

Afaceristul este amendat cu 40.000 de lei pentru că a pus în funcțiune o clădire fără să fie finalizată. Marian Anastasiu spune că a fost un eveniment „izolat” și că acolo nu se desfășoară evenimente de acest tip. Acesta a contestat amenda în instanță.

„L-am amendat pentru că a pus o clădire în funcțiune fără să fie finalizată. Acolo e un cumul de contravenții. Am înștiințat și DSP-ul și CNAIR-ul, ISC-ul și Poliția Română. Deocamdată n-am primit niciun răspuns în scris, colegul de la urbanism a vorbit cu ISC (Inspectoratul de Stat în Construcții) care spune că acolo ar fi și infracțiuni. Era în plin șantier, fără geamuri, peste tot schele. Pe autorizație apare casă și anexă deocamdată”, a explicat primarul Valentin Grapini.

„Mingea e în terenul” instanței

Primarul avertizează că nici structura de rezistență a clădirii care apare ca anexă nu ar fi potrivită pentru o capelă. De asemenea, Grapini spune că și dacă Certificatul de Urbanism va fi anulat, pentru noul act va cere aceleași avize:

„Dacă vor anula (n.r instanța) certificatul de urbanism, eu voi cere tot acele avize. Tot se va cere PUZ, pentru că așa cere legea. Ca la schimbarea de destinație să se ceară PUZ. Eu am cerut toate avizele necesare care să asigure siguranța cetățeanului. Ne-am sfătuit cu cei de la Consiliul Județean, că nu putem să le știm pe toate, nu ne-am mai bătut de așa ceva. Ei au zis că trebuie PUZ, am cerut PUZ”, mai spune primarul Valentin Grapini.

Afaceristul, pe de altă parte, spune că – conform metodologiei sanitare eliberate în data de 4 martie anul în curs – în capelă poate să facă înmormântări. Printre condițiile impuse ar fi acordul vecinilor, distanță de 20 de metri de la capelă până la prima casă de locuit și climatizare.

Rămâne la latitudinea instanței să decidă dacă această capelă va funcționa sau nu. De asemenea, tot judecătorii decid dacă afaceristul trebuie să plătească amenda consistentă de 40.000 de lei.

Foto: Anastasiu Marian

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Cate capele din judet au puz sau pug cum e se zice si la prostia inventata de cj…mai arhitectule sef? Capela din unirea e lipita de alte case, in drum si la 5 m de scoala … asta e gaselnita primarului ca a dormit si i a furat afacerea…

  2. Un primar foarte vigilent la ochi care vede ca o structura de rezistenta ca nu e buna pentru capela.
    Bravos!
    II dam atestate pentru vigilenta. Poate face expertiza din ochi!
    Dar cum ar trebui sa fie mai nou o structura de rezistenta pentru capela?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: