16.4 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Cum încearcă să profite de UPU cei care merg în concediu și vor test Covid gratuit? Metoda NU funcționează la Bistrița

Mai mulți manageri de spitale din țară au început să se plângă de faptul că cei care vor să plece în concediu și au nevoie de teste Covid încearcă să fenteze sistemul și să nu mai plătească pentru efectuarea lor. Se folosesc de UPU, unde „mimează” simptome de Covid și au parte de testare gratuită. Metoda NU funcționează și la Bistrița!

Mai multe țări care se numără printre destinațiile populare de vacanță au început să ceară teste Covid-19 negative, la intrarea pe teritoriul lor. Așa se face că laboratoarele private și cele publice care fac teste Covid la cerere, contracost, au fost luate cu asalt în această perioadă.

Un test la cerere costă între 200 și 400 de lei la laboratoarele din țară. Unii însă nu sunt dispuși să plătească această sumă, mai ales că trebuie să-și testeze întraga familie care-i însoțește în concediu. Cum românul este inventiv s-a gândit să profite de unitățile de primiri urgențe pentru a beneficia de test Covid gratuit.

Așa se face că mulți români s-au prezentat la unitățile de primiri urgențe ale spitalelor și au mimat simptomele cunoscute ale virusului, pentru a fi testați gratuit și a folosi ulterior buletinul de analize pentru a pleca în concediu.

Metoda nu a ținut și la Bistrița, deși managerul Gabriel Lazany a recunoscut pentru Bistrițeanul.ro că au fost câțiva care și-au încercat norocul.

„În urmă cu vreo 2-3 ani noi am băgat o regulă: orice document se eliberează din UPU se face cu cerere la manager. Pentru că veneau de pe atunci la UPU să își facă analizele.. așa că am început să nu le mai eliberez. Am avut și cazuri care au venit la UPU pentru teste Covid… suntem obligați să le facem, însă le-am comunicat rezultatul doar verbal”, explică managerul Gabriel Lazany.

Cei care insistau să primească buletinul de analize, erau invitați să treacă pe la casieria spitalului și să achite 290 de lei, prețul practicat pentru efectuarea testului la cerere.

Spitalul Județean de Urgență Bistrița încă efectuează teste la cerere, în jur de 20 pe zi. Cei mai mulți primesc rezultatul testului chiar în aceeași zi.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: