8.4 C
Bistrița
duminică, martie 29, 2026

Cum NU se grăbește FISCUL să recupereze banii datorați de bistrițeni. Ce a găsit Curtea de Conturi la ANAF:

Curtea de Conturi a făcut public raportul pentru anul 2018 ca urmare a controalelor efectuate la Administrațiile Financiare. Acesta a scos în evidență faptul că funcționarii de la ANAF, inclusiv de la Bistrița, nu prea s-au grăbit să recupereze datoriile de la bistrițeni și nici să-i sancționeze pe cei care nu și-au depus declarațiile fiscale.

Potrivit hotnews.ro, inspectorii Curții de Conturi au identificat mai multe nereguli la administrațiile financiare care au dus la un buget de stat mai sărac, cel puțin în perioada 2018-2019.

Deficiențe au fost constatate inclusiv în Bistrița-Năsăud. Printre acestea se numără: neefectuarea de analize de risc pentru contribuabilii persoane fizice și juridice care au realizat venituri totale peste plafonul de scutire de la plata taxei pe valoare adăugată sau neclarificarea până la finele anului fiscal a sumelor încasate fără existența titlurilor de creanță prin nedepunerea declarației fiscale, neluarea măsurilor pentru obținerea acestora.

De asemenea, inspectorii au constatat că funcționarii de la AJFP Bistrița-Năsăud nu au valorificat sechestrele instituite pentru bunuri mobile și imobile și nici nu au sancționat contribuabilii pentru neaplicarea sancțiunilor contravenționale în cazul nedepunerii sau al depunerii cu întârziere a declarațiilor fiscale sau a situațiilor financiare.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE schimbă regulile: Test Drive Extins* de până la 48h cu modelele Škoda

Materom Automotive aduce în Bistrița un concept nou: Test Drive-ul Extins Škoda, o experiență care îți oferă suficient timp să descoperi cu adevărat mașina pe care vrei să o cumperi. Nu doar o probă. O experiență reală

Comunicat de presă: „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei”

Primăria Bistrița anunță semnarea contractului de finanțare nr. 477/19.03.2026 pentru proiectul „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei, strada Rodnei nr.3, municipiul Bistrița”.

Florinuț Clean din Salva – excelență în curățenie, de la interior la exterior, în tot județul!

Într-o lume în care timpul a devenit una dintre cele mai prețioase resurse, echipa Florinuț Clean...