11.5 C
Bistrița
duminică, octombrie 26, 2025

Cum să renunți cu succes la fumat. Câteva soluții posibile

Fumatul este o dependență periculoasă care poate avea un impact negativ asupra sănătății fizice și mentale. Renunțarea la fumat reprezintă o adevărată provocare pentru cei care fac asta de mulți ani, dar este posibilă totuși cu răbdare, voință și cu sprijinul celor din jur.

Țările în care bărbații fumează mai mult sunt Bulgaria(37,6%), Letonia(34,4%) și România(30,6%). În timp ce în Germania(18,6%), Croația(19,2%) și Bulgaria(20,7%), genul feminin îl depășește pe cel masculin privitor la fumatul zilnic.

În România, 30,6% dintre bărbați fumează comparativ cu 7,5% femei care fumează

În ceea ce privește țigările electronice și vapat-ul, România stă mai bine comparativ cu alte țări, dar nici acest obicei nu este mai sănătos decât fumatul de țigări obișnuite.

Organizația Mondială a Sănătății (WHO) susține că așa numitele e-lichide din compoziția țigărilor electronice, chiar dacă conțin sau nu nicotină, au alte ingrediente nocive care provoacă daune organismului uman și dau dependență. E vorba de aditivi, arome și chimicale care pot fi toxice sau chiar mortale la un punct.

Tot WHO estimează faptul că tutunul este una dintre cele mai mari amenințări din lume pentru sănătate, ucigând mai mult de 8 milioane de persoane în fiecare an. În ciuda progresului considerabil la care s-a ajuns în ultimii ani referitor la fumat, numărul fumătorilor din UE este încă îngrijorător. În Europa, 757.677 cazuri de cancer sunt atribuite fumatului de tutun și ar putea fi prevenite, potrivit Agenției de Cercetare a Cancerului.

Iată câteva sfaturi pentru a renunța cu succes la fumat

  • Decide singur că ești pregătit să renunți la țigări. Renunțarea la fumat este o decizie personală. Nu există un moment potrivit sau greșit pentru a renunța, dar este foarte important să te simți pregătit pentru această provocare. Fii răbdător cu tine și de asemenea, nu ezita să soliciți ajutor profesional dacă întâmpini probleme.
  • Setează o dată pentru a renunța. Având o dată stabilită, te va ajuta să te motivezi și să te concentrezi pe obicetivul tău.
  • Produse cu CBD. Cum să renunți cu succes la fumat? Produsele cu CBD pot fi o opțiune bună care favorizează renunțarea la țigări. CBD este un compus natural care se regăsește în cânepă, dar care nu produce efecte psihoactive. Studiile au arătat faptul că produsele cu CBD pot ajuta la reducerea poftei de nicotină și la ameliorarea simptomelor de sevraj la tutun.
  • Spune-le și celor dragi că renunți la fumat. Sprijinul prietenilor și familiei poate fi o resursă valoroasă în timpul renunțării.
  • Elimină tutunul din viața ta. Acest lucru înseamnă să elimini toate sursele de tutun din casă, mașină și de la muncă.
  • Găsește modalități sănătoase pentru a face față stresului. Stresul poate fi un declanșator pentru fumat, așa că este foarte important să găsești modalități sănătoase pentru a-i face față.

Renunțarea la fumat este o provocare, dar este posibilă cu o planificare atentă și cu sprijinul celorlalți.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.