7.6 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 15, 2025

Cum se naște o campioană: Mihaela Șteff – de la visul copilăriei de a juca fotbal, la paleta care a purtat-o pe cele mai înalte podiumuri mondiale

Mihaela Șteff s-a născut la Bistrița și a visat să joace fotbal. A ajuns pe mâinile renumitului antrenor Gheorghe Bozga, care a ajutat-o să devină una dintre cele mai valoroase jucătoare de tenis de masă ale lumii, cu un palmares de invidiat!

Mihaela Șteff s-a născut acum 47 de ani, în Bistrița. Încă din copilărie, Mihaela a arătat o înclinație clară spre sport, dar drumul ei nu a fost cel pe care și-l imagina:

“Eu aș fi vrut să fac fotbal, doar că norocul meu a fost că pe atunci, în România, nu exista fotbal feminin. Nu regret nicio secundă că am ajuns să fac tenis de masă și nu fotbal sau alt sport de echipă. Am descoperit, ulterior, că mi se potrivea mult mai bine sportul individual”, povestește pentru Bistrițeanul.ro Mihaela Șteff.

Părinții au jucat un rol decisiv în începuturile ei. Prieteni buni cu renumitul antrenor Gheorghe Bozga au apelat la el pentru a o îndruma pe fiica lor:

„Le-a spus părinților mei: o voi face pe Mihaela campioană europeană. Restul e istorie…” Și așa a început totul.. Îmi aduc aminte că duminica erau desene animate la televizor, dar eu mergeam la antrenament. Am ales mereu sportul, deși, ca orice copil, îmi doream să stau acasă. Dorința de a fi cea mai bună a fost însă mai puternică.”

Drumul spre succes al Mihaelei Șteff a fost presărat cu eforturi, cantonamente, competiții, ambiție și determinare. A adunat în palmares două medalii mondiale de bronz, cinci titluri europene de aur, două de argint și patru de bronz, patru trofee de Champions League și nouă titluri la Campionatele Europene de juniori și cadeți.

A fost de doua ori pe podiumul mondial, a atins locul 3 în lume și locul 1 în Europa, a primit titlul de Maestră a Sportului, Ordinul “Meritul Sportiv clasa a II-a” și a devenit Cetățean de onoare atât al orașului, dar și a altor mai localități din județul nostru.

Totuși, dincolo de medalii, au existat și momente grele:

„Ratarea medaliei olimpice de la Sydney a fost un paradox: o mare dezamăgire, dar și o mândrie. Am fost atât de aproape – locul cinci în lume –, o performanță uriașă, dar totuși la un pas de podium.”

La ultima ediție a Campionatului European la care a participat, Mihaela a trăit un amestec de bucurie și frustrare: “Am câștigat aurul la echipe și la dublu feminin, dar am pierdut finala la simplu. A fost singurul meci pierdut în cele zece zile de competiție. Poate dacă aveam două ore de odihnă, luam și aurul. Dar a fost o ediție de neuitat.”

De pe podiumurile mondiale, înapoi la Bistrița

Retragerea din activitate a fost legată de prioritizarea vieții personale și de dorința de a deveni mamă:

„Totul s-a întâmplat natural, odată cu dorința de a deveni mamă. Răzvan, fiul meu, este cea mai mare realizare a mea. Cu siguranță aș fi putut reveni, dar prioritățile mele s-au schimbat.”

În anii ce au urmat viața sa a luat o altă întorsătură, una pe care nu o anticipa cu ani în urmă. Cea care, în timpul carierei, spunea că nu se va face niciodată antrenoare a descoperit, peste ani, o nouă chemare:

“Tenisul de masă face parte din ADN-ul meu. În sala de tenis mă simt cel mai bine. Ca antrenor, e mult mai greu – trăiești emoțiile pentru fiecare sportiv –, dar e și mai frumos.”

Din 2013, Mihaela este antrenoare la CSM Bistrița, iar din 2022 coordonează activitatea la CS Gloria Bistrița, alături de colegul ei Alexandru Dincă. Aceasta a făcut parte și din staff-ul tehnic al lotului național de senioare, contribuind la performanțe remarcabile: aur la Jocurile Europene, argint și bronz la Campionatele Europene, locul 5 la Campionatul Mondial pe echipe:

„E o provocare să-i ții pe cei tineri motivați într-o lume plină de tentații. Încerc să le transmit mentalitatea de campion, să-i învăț că succesul vine doar prin muncă, sacrificiu și perseverență.”

Mihaela Șteff, alături de fiul său 

 

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO – Performanța, recunoscută: Alin Ioaneș și ROMBAT, premiați la Automotive Today Awards!

Compania ROMBAT a obținut o dublă recunoaștere prestigioasă în cadrul galei Automotive Today Awards 2025, organizată...

BCVO Logistics angajează Manageri de zonă, restaurantul Numa’ Bun caută Casier și preparator de burgeri! NOI locuri de muncă, în Bistrița

BCVO Logistics angajează manageri de zonă / planificatori transport! Restaurantul fast-food Numa’ Bun caută preparatori sandwich-uri / burgeri și casier! Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Fan Courier și Clinica Sanovil. Se caută economist, jurist, psiholog, infirmieră, asistent șef șantier și inginer instalații. Oferta completă - mai jos:

Profesioniștii de la WAXUS Imobiliare sunt alături de tine, de la prima idee de a-ți cumpăra un imobil, până devine proprietatea ta

WAXUS Imobiliare a ajuns și la Bistrița. Cu o experiență de câțiva ani în piața imobiliară,...