24.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 25, 2025

Cum va arăta centura de ocolire a orașului Năsăud: se întinde pe 4,7 km și va avea două viaducte

După Beclean a venit rândul orașului Năsăud să își facă centură ocolitoare. Aceasta se va întinde pe 4,7 kilometri și va avea două viaducte. Va implica, de asemenea, și demolarea a două case.

Primăria Năsăud a solicitat acordul de mediu la Agenția pentru Protecția Mediului pentru centura ocolitoare a orașului. Potrivit memoriului depus la instituție, centura se va întinde pe 4,7 kilometri și va avea două viaducte.

„Infrastructura rutieră a orașului Năsăud nu ține pasul cu intensificarea traficului, în ultima perioadă numărul mașinilor a crescut semnificativ. Efectele creșterii traficului au devenit vizibile pe arterele principale și de transit, prin degradările acentuate și progresive în complexul rutier, fapt ce duce la: reducerea vitezei de circulație ce duce la creșterea consumului de carburanți, implicit a cantității de gaze de eșapament emise, a zgomotului și a uzurii pieselor; producerea unui discomfort utilizatorilor și locuitorilor orașului Năsăud, la data de 1 ianuarie 2018, populația orașului număra 11.591 de persoane; creșterea cheltuielilor de întreținere a drumurilor”, se justifică investiția.

Proiectul prevede realizarea unui drum cu o lungimede 4,7 kilometri, între drumurile naționale DN17C și DN17D, pe terasa inferioară a râului Someșul Mare.

„Traseul variantei de ocolire se desprinde din DN17C prin intermediul unei intersecții giratorii, care este la km 0+000 al variantei. Trecerea de la drumul național la partea superioară a dealului Lușca se va realiza prin intermediul terasamentelor prevăzute cu ziduri de sprijin. Supratraversarea zonei Lușca se va realiza prin intermediului unui pod de tip viaduct, având lungimeade 681 de metri. În continuarea podului, traseul se desfășoară pe zona de luncă a râului Someșul Mare, până la poziția kilometrică 4+326,62 unde traversează râul, pe un pod tip viaduct cu lungimea de 281 de metri. Punctul final îl reprezintă amenajarea intersecției cu DN 17D, prin intermediul unei intersecții giratorii”, se mai arată în memoriu.

Valoarea proiectului este estimată la 158,9 milioane de lei, fără TVA. Lucrările ar urma să se întindă pe 32 de luni, cu întrerupere pe timpul iernii, întrucât accesul la amplasamentul lucrării este dificil.

Proiectul presupune și demolarea unei șuri vechi în stare avansată de degradare și a două case, construite după anul 2000.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Arena by Casa EMA angajează bucătar, STEWO Năsăud caută asistent manager și inginer calitate

Restaurant Arena by Casa EMA caută bucătar și ajutr de bucătar! Noi locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, unde este nevoie de magazioner, inginer Calitate și asistent manager. Se fac angajări și la ROMBAT, AMICII Building sau Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos: