8.6 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Cum va fi celebrată Mica Unire la Bistrița: Sunt invitați toți bistrițenii „cu inima română”!

Ziua Unirii Principatelor Române, eveniment cunoscut sub numele de „Mica Unire” și considerat a fi primul pas spre înfăptuirea statului național unitar român, va fi celebrată și la Bistrița! Ce surprize ne-au pregătit organizatorii:

În fiecare an, pe 24 ianuarie, sărbătorim Ziua Unirii Principatelor Române, eveniment cunoscut și sub numele de „Mica Unire”. Este considerat primul pas spre înfăptuirea statului național unitar român, iar în acest an se împlinesc 160 de ani de la marele eveniment.

Autoritățile locale și județene din oraș au pregătit un program special pentru această zi. Manifestările încep la ora 12, iar ceremonialul militar şi religios se va desfășura la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Piaţa Unirii.

Se va acorda onorulul militar și salutul „Drapelului de luptă” al unităţii, se va intona „Imnul Naţional al României” și se va oficia un serviciu religios.

Ceremonia va mai cuprinde:

  •  depunerea unei coroane de flori;
  •  alocuțiune susținută de primarul municipiului Bistrița;
  •  spectacol susținut de ansamblul „Dor Românesc” și ansamblul „Cununa de pe Someș”;
  •  defilarea gărzii de onoare;
  •  Hora Unirii.

Hora Unirii – poezia lui Vasile Alecsandri, publicată pentru prima dată în 1856, în revista lui Mihail Kogălniceanu – se cântă mereu pe 24 ianuarie, când s-a unit Moldova și Țara Românească, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Muzica a fost compusă de Alexandru Flechtenmacher.

Hai să dăm mână cu mână,
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăției,
Pe pământul României!

*****

Unirea Principatelor Române a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul Războiului Crimeii a stăvilit pentru un timp ambițiile geopolitice ale Imperiului Rus la Dunărea de Jos, fără a consolida efectiv Imperiul Otoman de care depindeau principatele, ceea ce a creat un context favorabil realizării unirii.

Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală – între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.

La începutul anului 1859, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.