6.3 C
Bistrița
marți, martie 31, 2026

În premieră la Spitalul Județean din Bistrița: părinții sunt învățați gratuit cum să acorde primul ajutor puilor lor

Unitatea de Primiri Urgențe SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița organizează în premieră cursuri de prim ajutor pentru părinți. Timp de 4 ore, părinții vor învăța cum să acorde primul ajutor copiilor lor, în caz de accidente.

Spitalul Județean organizează cursuri gratuite de prim ajutor pediatric pentru părinți. Acesta se va întinde pe 4 ore și va conține informațiile și tehnicile necesare, astfel încât părinții să fie pregătiți să le salveze viața micuților lor.

Vor fi pregătiți să ofere suportul vital de bază, să ajute la dezobstrucția de căi aeriene, în caz de traumatisme, plăgi sângerânde sau arsuri. Cursurile sunt susținute de medici și asistenți cu experiență în patologia pediatrică din cadrul UPU-SMURD Bistrița.

Primul curs va avea loc în data de 31 ianuarie, începând cu ora 16:00, la sediul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, clădirea UPU-SMURD, etaj 1, nr 43. Vă puteți înscrie la numărul de telefon 0726137227, de luni până vineri, între orele 09:00 și 15:00.

Numărul de participanți este limitat la 20 de persoane/grupă. Grupele se alcătuiesc în ordinea înscrierilor.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Foarte bine .este nevoie de intstruire de specialitate.
    Dar va rog sa organizati cursuri gratuite si pt cei dornici
    Sa-si ajute oamenii dragi .in conditii de accident.
    Sper sa ne ajutati in acest sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Stewo Năsăud face angajări! Se caută asistent manager, magazioner, facturist. NOI locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud angajează asistent manager, magazioner, facturist și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Casa EMA, TRANSMIXT Bistrița, GB Instaplan, BistriVET, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

Prezentare cu degustare: Agenția de Nunți Avramii prezintă noile meniuri pentru sezonul 2026 – 2027!

Așa cum știm cu toții, o nuntă de poveste începe cu o experiență culinară de neuitat!...

MATEROM AUTOMOTIVE schimbă regulile: Test Drive Extins* de până la 48h cu modelele Škoda

Materom Automotive aduce în Bistrița un concept nou: Test Drive-ul Extins Škoda, o experiență care îți oferă suficient timp să descoperi cu adevărat mașina pe care vrei să o cumperi. Nu doar o probă. O experiență reală