„…sunt antrenor de fitness de peste douăzeci de ani, meserie care mi-a format percepția asupra corpului, fragilității și rezistenței umane. Scriu poezie ca formă de exporare interioară, acolo unde efortul fizic întâlnește memoria, orașul, tehnologia și zonele tăcute ale minții. În 2026 voi împlini 50 de ani. Iar volumul Altarul de fier conține 50 de poeme – unul pentru fiecare an trăit. E o hartă a drumurilor pe care le-am traversat și a celor pe care încă învăț să merg…
Altarul de fier nu este o carte despre forță, ci despre fragilitate: despre ceea ce rămâne în noi când toate vocile se opresc…”
Cam așa scria Dacian Corăbian editurii căreia își încredințase volumul de versuri finalizat la inceputul acestei luni. Un volum în care au fost incluse și poemele pe care le-a citit astă-vară, la Povestea Vinului, în Piața Dominicană… În prima și ultima sa apariție ca poet…
„…de aici înainte, nu mai pot controla nimic —
și, culmea, asta e partea frumoasă.
am trimis o carte.
m-am trimis pe mine.
am împachetat în fișiere și cuvinte
ani de efort, ore de tăcere,
nopți în care am simțit că nu știu nimic
și totuși am scris.
acum totul e în mâinile altora,
și pentru prima dată
nu mă mai sperie asta.
indiferent ce se va întâmpla,
eu știu:
am avut curajul
să mă las văzut.
și asta e deja
o victorie…”, ne-a mai scris Dacian Corăbian.
Un prim poem semnat Dacian Corăbian a fost publicat tot în Bistrițeanul.ro – după inaugurarea corpului central al Colegiului „Liviu Rebreanu”. Ni s-a părut și atunci că a surprins cel mai frumos atmosfera de La Liviu…
Prietenii săi, de altfel, uluiți de năpraznica veste, au împânzit deja paginile de socializare cu mesaje și portrete ale antrenorului și poetului dispărut pe neașteptate…
„Nu am crezut vreodată ca voi trăi această zi… Ziua în care merg la sală și Dacian nu mă așteaptă …. Credeam ca vom îmbătrâni împreună și că el mă va antrena mereu… Timp de 3 ani de zile Dacian a fost antrenorul meu, psihologul meu, prietenul meu. Omul care m-a susținut și m-a încurajat să merg înainte. Am împărtășit multe clipe frumoase, am citit multe poezii emoționante scrise de Dacian Corăbian, poetul. Închei cu o strofă scrisă recent de el:
„și dacă într-o zi cineva ar vrea să-mi ridice o casă memorială,
să nu caute adresa:
să intre într-o sală de cartier,
să asculte zgomotul metalului și respirația.
acolo o să fiu – fără nimeni în mine,
dar cu lumea toată în palme….”
Dacian Corăbian 🖤🖤🖤” – a transmis profesoara Renate Leonte.
