0.1 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 20, 2025

Dani Oțil vine la Bistrița, în cadrul unei noi ediții Tracking Dracula!

S-a dat startul unei noi ediții Tracking Dracula – Hard Enduro Race. „Aventura continuă!” este este mesajul transmis de această dată tuturor împătimiților de adrenalină.

Ultima etapă din campionatul național de hard enduro se va desfășura pe trei zile.

Astăzi va avea loc prologul cu obstacole. Apoi, sâmbătă și duminică, concursul va avea loc pe trasee de 80 și 55 de kilometri.

Înscrierile au început deja, de la ora 08:00, iar toți posesorii de motociclete off-road sunt așteptați în cadrul unui concurs de pomină. Județul nostru este recunoscut pentru astfel de curse, în trecut desfășurându-se diferite concursuri de acest gen.

Surprizele își vor face și ele apariția. Premiile de peste 5.000 € așteaptă să fie revendicate.

Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 8 iulie.

Dani Oțil, care nu este deloc străin cu zona județului nostru, este și el acolo astăzi și va sta până duminică pentru trei zile și trei nopți de neuitat. Cei care vor să-l vadă pe carismaticul prezentator de la Antena 1 în acțiune, sunt așteptați cu drag.

Cursele vor începe de la Valea Străjii și vor continua pe traseele din Tiha și Prundu Bârgăului.

Marina Coroian

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la IPROEB, Aquabis și Arcsim Construct! NOI locuri de muncă, în Bistrița, Năsăud și Beclean

IPROEB angajează operatori cabluri electrice, Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Restaurant ARENA by Casa EMA, ARCSIM Construct, Fan Courier sau Crama Jelna.

Noul Kodiaq Sportline 4×4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus

Noul Kodiaq Sportline 4x4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, este disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus de 3.000 €* și Garanție extinsă 4 ani.

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.