6.2 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 25, 2026

David poate avea o viață normală! DAR numai dacă ne implicăm și noi!

Are puțin peste trei anișori, dar David este departe de a avea o viață normală. La vârsta lui, se „plimbă” între spitale și ore de terapie. Ar putea avea viața pe care o merită, dar acest lucru impune o sumă U-RI-A-ȘĂ de bani, ceea ce este peste puterea financiară a familiei. Drumul spre o viață normală poate fi scurtat de noi, cei care ne deschidem inimile și buzunarele. AJUTĂM ???

David este un învingător! A demonstrat-o atunci când s-a născut prematur, în 2017, cântărind doar 800 de grame. Ba a mai avut și o hemoragie la naștere, dar cu toate acestea, s-a încăpățânat să trăiască. Din nefericire, toate acestea au făcut ca dezvoltarea lui să nu fie una normală.

Din trei în trei luni, mergem cu David la Cluj la control pentru analize neurologice și psihologice. Îi verifică ochii, urechile, inima. Modul în care se dezvoltă” a explicat Andreea Imbroaie, mama lui David.

Acum are trei ani și patru luni. Problemele mai grave au început anul trecut.

A început să se agreseze și să îl agreseze și pe fratele lui mai mare. L-a mușcat de buză și de ochi, în ideea în care Patrick are 9 ani. Atunci am făcut multe teste și din fericire, nu e epilepsie. Am luat atunci tratament medicamentos, dar în urma acelor episoade a trebuit să mai începem încă un fel de terapie”, a mai spus mama lui David.

Astfel, micuțul face terapie pentru limbaj, kinetoterapie și terapie comportamentală. De două-trei ori pe săptămână merg la Centrul „Rază de Soare”, iar lunea și vinerea merg la centrul de pe strada Toamnei.

Și acasă trebuie lucrat cu el foarte mult, dar degeaba, că are nevoie de ajutor profesional. Acuma repet cu el un cuvânt și peste nici 10 minute l-a uitat. El are șanse să își revină complet, dar e nevoie de foarte multă terapie. FOAAAARTE multă. Și nu avem banii necesari. Doar soțul lucrează, și toate acestea costă mult. La anul vom încerca și cu declarația 230, dar anul acesta nu am reușit. Căutăm și sponsori, dar nici nu știm cum să facem. Există șanse de recuperare totală, dar trebuie lucrat mult cu el. FOARTE mult, că dacă nu, există riscul să se blocheze dacă nu e lucru intens, constant”, ne-a mai explicat Andreea.

Aici putem interveni noi, ca să „scurtăm” drumul spre normalitate al micuțului David.

Cei care vă deschideți inimile, și buzunarele, puteți ajuta familia Imbroaie, și implicit pe David, donând în contul deschis pe numele mamei, la Banca BCR.

Banca Comercială Română

Nr CONT: RO52RNCB0038113478270002

Titular : Imbroaie Andreea

Valută – RON

Mai multe acte medicale din care rezultă starea lui David și procedurile la care este supus – în galeria foto de mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari.