Este momentul să ne apropiem și noi tiptil, în ceasul al doisprezecelea, de cel care a fost Gáspár Miklós Tamás. Filosoful născut la Cluj în 1948, care s-a stins din viață în 15 ianuarie 2023. După studii de filologie clasică si filosofie la Bucuresti și Cluj, din 1972 a fost redactor la un săptămânal literar din Cluj.
Retrogradat din poziția de redactor la cea de corector, după ce, din 1974 i s-a interzis – cu câteva rare excepții – să mai publice, fiind și hărțuit de Securitate – părăsește România în 1978, stabilindu-se la Budapesta.
Din 1979 a predat filosofia la Facultatea de Litere din Budapesta. A fost concediat în 1981, pentru scrierile sale clandestine și protestele ilegale. A fost unul dintre liderii disidenței maghiare. Ales deputat, în 1989, va părăsi viața politică în 1994 și partidul liberal în 1999. Începând cu 1991 a fost director al Institutului de Filosofie al Academiei Maghiare de Științe. A ținut cursuri și a făcut cercetări la universitățile Columbia, Oxford, Woodrow Wilson Center, Chicago, Wissenschaftskolleg din Berlin, Georgetown, Yale, New School for Social Research, Collegium Budapest…
Costi Rogozanu îl evocă recent în Libertatea, amintindu-ne că Gáspár Miklós Tamás a fost un „adversar al iliberalului Viktor Orban, dar și al celor care-și disprețuiesc compatrioții, din Ungaria, din România, de oriunde din Estul complexat al Europei. Am avut multe de învățat, avem multe de recitit de la el. (…)
Am înțeles cu greu de ce ne acorda atâta atenție nouă, unor zeci de tineri cu ambiții intelectuale din România, de ce ne sprijinea, citea, critica sau lăuda cu o atenție și dedicare incredibile.
Acesta era reflexul unui intelectual pursânge. Curiozitatea maximă față de aspirațiile unor comunități progresiste, dorința de a-i scuti de greșeli verificate bine pe propria piele.
Tamás era prietenul mai în vârstă care nu te confisca, nu te bătea la cap, nu încerca să-ți arate cât e de deștept (era un monstru de cultură, cum nu mi-a mai fost dat să văd).
Dreapta românească îl respecta pentru trecutul anticomunist, dar mai ales era intimidată pentru că Tamás citise enorm.
În plus, Tamás avea tupeul să nu urmeze destinul previzibil al disidentului anticomunist estic. Nu eșuase nici în conservatorisme, nici în radicalisme goale, își asuma senin perioada liberală și explica memorabil întoarcerea la stânga. Noi, mica stângă românească, l-am iubit pentru enorma energie consumată în discuțiile și întâlnirile noastre.
E întrebarea aia obositoare: la ce e bun un intelectual? Tamás a fost răspunsul viu: ca să îți iubești comunitatea, poporul, semenii (ideologic sau nu) fără să fii complice în vinovățiile colective…”
