DE CITIT: Povestea slujitoarei. Sânii verzi

Margaret Atwood – Povestea slujitoarei

Acţiunea cărţii se desfăşoară şi pentru noi, ca şi pentru Offred, printre „aripile” albe pe care protagonista le poartă pe cap. Simbol al îngustimii punctului ei de vedere, acest acoperământ este numai unul dintre aspectele restrictive ale vieţii în Republica Gilead.

Aici, într-o distopie a unui viitor nu tocmai îndepărtat, femeile sunt considerate mai mult bunuri decât indivizi.

Pe teritoriul fostelor State Unite, fiecare bărbat are în grijă o seamă de femei. Unele sunt servitoare, altele „cameriste”, unele sunt soţii, iar altele sunt bucătărese.

Niciuna dintre ele nu are dreptul la o personalitate sau la un punct de vedere şi toate sunt osândite să-şi suporte rolul sau să devină ne-femei, trimise în colonii şi expuse unei morţi lente, prin iradiere. Asta în cazul în care nu reuşesc să procreeze. Dacă dau naştere chiar şi unui singur copil viabil, sunt la adăpost tot restul vieţii.

Michael Grant – Foamea

Titlul cărții are însă o dublă semnificație. Pentru că nu doar copiii sunt flămânzi, ci și creatura din străfundurile fostei mine, cea care a dus într-un fel la apariția acestei situații nemaiîntâlnite. Iar faptul că aceasta și-a pus deja amprenta asupra minților câtorva dintre personaje, înseamnă că ei, conștient sau nu, voluntar sau nu, vor acționa în așa fel încât să îi împlinească monstruasei ființe fiecare dorință. Iar scopul principal al acesteia este hrana. Deocamdată. Pentru că odată hrănită și cu ajutorul unor copii ce au câștigat abilități supranaturale, se va putea întrupa și își va putea părăsi adăpostul forțat din adâncul pământului. Țelurile mai îndepărtate ne rămân deocamdată ascunse, urmând probabil să le descoperim într-unul din volumele următoare. Pentru că deși Foamea se încheie într-o manieră relativ optimistă, pe protagoniști îi așteaptă încă destule încercări primejdioase.

Florin Iaru – Sânii verzi

Sânii verzi este o carte spumoasă. Are de toate – subiecte de actualitate, limbaj colocvial, povești șocante, poante, note grave, referințe culturale discrete, ritm alert și texte concise.

Se poate citi în metrou, în weekend, în cadă, pe acoperiș înainte să apună soarele, în șoaptă înainte de culcare sau în gura mare într-un cartier din Ferentari.

E pentru toată lumea. Nu devii un mare cititor dacă ai parcurs Sînii verzi, nu este un ritual de trecere, nu este o graniță canonică peste care dacă treci devii un rafinat, dar e o lectură antrenantă, care îți ascute simțurile.

Te face să crezi în literatura română contemporană, te face să suporți viața în capitală, te face să vrei și tu să scrii – prea ai trăit și tu textele astea, ți se pare la un moment dat că tu însuți/însăți ai poveștile tale brutale.

Zorin Diaconescu