Andrew Solomon – Demonul amiezii
Între obiectiv şi subiectiv, autorul îşi permite să abordeze subiectul depresiei într-o varietate de stiluri. Demonul amiezii este povestea unei depresii, are lirism şi înclinaţie pentru metaforă, autorul menţionînd că despre depresie cel mai evocator vorbeşte poezia.
Fie că este asemănată cu un abis întunecat, cu o durere atemporală, o stare de nimic, o amorţeală afectivă, o trecere dincolo sau cu o reducere la zero a voinţei, o moarte lentă, o sinucidere mereu amînată, depresia este suferinţă. Poate fi reactivă, declanşată de un eveniment traumatic, sau poate apărea din senin.
Acest „din senin” este, după majoritatea studiilor, predispoziţia ereditară către depresie. Unele persoane au, genetic, o vulnerabilitate faţă de boala mintală, în cazul de faţă depresie, care le face mai susceptibile la a se îmbolnăvi la contactul cu un factor declanşator. Unii oameni au o rezilienţă mai bună, alţii o fragilitate mai mare. În capitolul dedicat definirii depresiei şi cauzelor acesteia, Solomon trece prin studiile epidemiologice relevante. Prin urmare, abordarea sa personală, poetică, filosofică, este completată de o cercetare minuţioasă.
Jose Saramango – Toate numele
Imaginați-vă o lume în care totul se vrea controlat, în care viețile oamenilor sunt cunoscute și clasate în fișe și dosare. Autorul ilustrează perfect o astfel de rigiditate absurdă plasând personajul central al romanului în lumea birocratică.
Domnul Jose este un umil funcționar al Arhivei Generale, locul în care sunt păstrate informații despre toți oamenii vii sau morți din această lume. Comun ca și numele său, bărbatul și-a trăit jumătate din viață în ritmul monoton al serviciului, respectând cu sfințenie regulile, fără să aibă pasiuni sau fericiri și lipsit de viață personală.
Dar aici intervine hazardul care îl face pe eroul nostru să înceapă să-și trăiască propria existență urmărind o altă viață. Într-un mod inexplicabil el face o obsesie pentru o femeie al cărui dosar îl găsește în Arhivă. Nu știe mai mult despre ea decât datele seci cerute de autorități, dar are revelația faptului că toate informațiile cu care el lucrează nu sunt doar nume, în spatele lor aflându-se existențe reale, pline de farmec și de neprevăzut.
Bernard Malamud – Cârpaciul
Evreul nu prea rusificat, Iakov Bok, ginerele lui Șmuel, soțul lui Raisl, femeia care-l părăsise din motive de căsnicie neconsumată, domiciliu instabil, ocupație: cârpaci, om-bun-la-toate. Etate: 30 de ani. Educație: „o brumă de”. Era destul de familiarizat cu ideile filozofice ale lui Spinoza, despre care citise multișor și cu ambiție la viața lui. Ateu nemilitant. Un singuratic, nimerit ca din întâmplare în propria viață.
Într-o bună zi, n-a mai avut de ales: încercat de negre presimțiri, trebuise să-și ia lumea-n cap și să-și părăsească târgușorul. Parcă se legase tot mai puțin din ceea ce făcea. Nu mai avea spor, n-avea noroc la comenzi, iar puțina agoniseală nu-i promitea o pâine sigură și mai acătării. Și-ar fi dorit copii, dar caută nevasta unde nu-i. Nici măcar libertatea interioară, idealizată de „mentorul” lui, Spinoza – unica la care putea visa un sărăntoc semișcolit ca el, în Rusia țaristă- nu-i era accesibilă: un concept pretențios și fermecător, ca atâtea altele întâlnite prin cărți.
Zorin Diaconescu
