„Încerc să-mi amintesc cum a fost atunci. Când am ajuns prima dată la alcoolicii anonimi. Cum m-au primit. Ca pe fiul risipitor. Care se întoarce acasă. Și m-au îmbrățișat. Și m-au iubit necondiționat…” Aceasta este o parte din povestea lui Paul Boroș, din Beclean, care, în luna mai, a împlinit 6 ani de când nu mai consumă alcool. El este acum sprijin pentru cei care luptă cu această adicție. Iar prin fundația pe care o conduce, și-a propus să înființeze un centru pentru tratarea dependențelor prin ergoterapie – muncă cu plantele și animalele. Mai mult, și-a deschis sufletul și a așternut pe hârtie întreaga sa experiență, în cartea intitulată „Lumea Nouă”, care va fi lansată în septembrie.
Paul Boroș, născut și crescut în Beclean, este în prezent președinte al Fundației Umanitare Marioana. Are ca scop principal sprijinirea persoanelor aflate în situații de risc și excludere socială din cauza dependențelor, în special dependența de alcool.
„Eu însumi am avut în trecut probleme legate de această adicție. Dar în prezent merg săptămânal, de 10 ani, la Grupul de Alcoolici Anonimi Sens Unic Beclean. În luna mai am împlinit 6 ani de când nu consum alcool, pentru că în primii 4 ani am avut 4 recăderi. După o perioadă de abstinență, am reînceput să consum alcool.
Prima mea încercare de abstinență de la alcool a fost în anul 2014. Atunci am fost cazat la Nazareth – Centrul pentru tratarea dependențelor din Șura Mică, o lună.
Aici, pentru prima dată, am făcut ceea ce trebuie să facă orice om care vrea să evolueze spiritual. Mi-am întors ochii cu 180 de grade pentru a privi nu lumea din exterior și pe ceilalți oameni. Ci interiorul meu, mintea, inima, sufletul, demonii și îngerii din mine.
Aveam întâlniri zilnice, discuții cu ceilalți dependenți internați, conduse de psihologi, preot, ergoterapeut sau directorul centrului. Atunci am aflat pentru prima dată, de la ergoterapeutul centrului, despre terapia prin mișcare. Am aflat și faptul că doar un dependent poate înțelege un alt dependent. Era un alcoolic în recuperare, care a fost internat în centru și a rămas la centru angajat ca ergoterapeut”, a povestit Paul pentru Bistrițeanul.ro.
În februarie 2014, după luna petrecută la Centrul Nazareth, a fost sfătuit, de directorul centrului, să meargă săptămânal la Grupul A.A. Sens Unic Beclean.
„M-am gândit atunci că nu am nevoie, că sunt puternic și pot rezista și singur tentației de a consuma alcool. Am ignorat ceea ce scria pe diploma primită la ieșirea din centru: „Numai tu singur poți reuși, dar nu poți reuși de unul singur!” și am rezistat. Un an.
Apoi am avut prima recădere, adică am reînceput să consum alcool, pentru o scurtă perioadă de timp. Am început să frecventez săptămânal grupul de Alcoolici Anonimi din Beclean, după o discuție cu Sorina și Mircea Mureșan. Sunt cei care aveau să devină nașii mei din cadrul A.A., un fel de ghizi spirituali în lunga luptă cu alcoolismul. Ei mi-au salvat viața la propriu și la figurat”, a mai adăugat acesta.
La Beclean, întâlnirile se țin săptămânal, în fiecare zi de miercuri de la ora 18.00, pe strada Liviu Rebreanu, numărul 5, etaj 1. De asemenea, în zona noastră mai există grupuri A.A. la Bistrița, Dej și Gherla.
Puterea Mărturiilor și drumul spre „Lumea Nouă”
„Încerc să-mi amintesc cum a fost atunci. Când am ajuns prima dată la alcoolici anonimi. Cum m-au primit. Ca pe fiul risipitor. Care se întoarce acasă. Și m-au îmbrățișat. Și m-au iubit necondiționat. Și nu m-au judecat. Și nu m-au condamnat. Când nimeni nu îmi mai dădea nicio șansă. Nici prietenii, nici familia, nici măcar eu.
Și toți m-au judecat și m-au condamnat. Că nu am voință, că sunt un om de nimic, un ciudat, un nebun, un monstru. Când eram doar bolnav. Neputincios în fața alcoolului. E dureros. Dar trebuie să-mi amintesc. De ce? Ca să nu-i condamn. Ca să nu-i judec. Pe toți cei care încă mai suferă din cauza alcoolului.
Cred că acesta e principiul după care funcționează recuperarea, la Alcoolici Anonimi. Adică, la început am ascultat poveștile altora. Și m-am regăsit în unele povești. Apoi am început să spun celorlalți anonimi povestea mea. Și unii s-au regăsit în povestea mea. E o terapie care funcționează prin povești de viață, și care se numesc Mărturii„, a mai completat Paul.
El și-a deschis sufletul și a scris o carte, intitulată „Lumea Nouă”, în care povestește despre viața sa în Iad, dar și despre cei care l-au iubit și acceptat chiar și atunci când nici el n-o făcea.
„În „Lumea Nouă” povestesc despre viața mea ca Iad, luptându-mă cu problemele legate de dependența de alcool, Purgatoriu, când am început să particip la grupurile suport ale Alcoolicilor Anonimi și Rai, după Trezirea Spirituală ca rezultat al punerii în aplicare a programului spiritual în 12 Pași de la Alcoolici Anonimi.
Am scris despre revelația Lui Dumnezeu, ca Iubirea Infinită, mesajele primite de la ființe și entități din alte lumi, dar și de la oamenii care m-au iubit și m-au acceptat chiar și în momentele în care devenisem un monstru, pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni. Mulțumesc tuturor celor care mă iubesc necondiționat, adică și în momentele când sunt de neiubit și care mă înțeleg atunci când devin de neînțeles!„, a mai completat.
Golul lăsat în suflet de moartea bunicului său, factor declanșator…
Când se afla la Centrul Nazareth de la Șura Mică a fost întrebat de un psiholog care e cea mai fericită întâmplare din copilăria ta, iar răspunsul lui Paul a fost „Când mă ducea bunicul meu cu sania pe deal…„, iar cea mai tristă – „Când a murit bunicul„.
„Atunci am realizat că ambele erau legate de el. Că moartea lui mi-a lăsat în suflet un gol, pe care n-am mai reușit mult timp să-l umplu cu nimic. A fost ceea ce mi-a declanșat și alcoolismul pentru că aveam iluzia că pot umple golul cu alcool. Beam până la starea de inconștiență ca să nu mai simt durerea provocată de faptul că mă simțeam incomplet, separat, prin moarte, de cel care m-a înțeles și m-a iubit necondiționat. „El mi-i cel mai drag!” – îmi reveneau în minte ultimele lui cuvinte.
La cea de-a treia recădere, după ce începusem programul de recuperare în 12 Pași, de la Alcoolici Anonimi, am simțit că e ceva în neregulă cu mine, că pe lângă grup mai am nevoie de încă ceva în plus. Am căutat terapii alternative. Am început programul de consiliere individuală, cu nașa mea de la A.A., Sorina. Și am început să merg la cabinetul psihoterapeutei, Bianca, pe care o cunoșteam din liceu.
Bianca se ocupa de terapia copiilor cu probleme psihologice. Când am mers la prima ședință de terapie am văzut o carte pentru copii, care se chema „Dorința Unicornului”.
– Ce-și dorea Unicornul? am întrebat-o imediat uitându-mă la pozele din carte.
– Își dorea să găsească pe cineva care să fie ca el, care să-l înțeleagă.
– Extraordinar! Păi asta îmi doresc și eu!„, ne-a mai spus.
Paul a povestit întâmplarea aceasta la o întâlnire națională a Alcoolicilor Anonimi, spunându-le că și-a gasit herghelia, că ei erau unicornii lui, cei care sunt ca și el și îl înțeleg.
Jumătate dintre oamenii aflați în sală aveau lacrimi în ochi, iar de atunci porecla sa a devenit: Unicornul.
„Programul spiritual în 12 Pași m-a învățat cum să lucrez la înlăturarea sentimentelor autodistructive prin împăcarea cu ceilalți (mi-am cerut iertare celor față de care am greșit) împăcarea cu Dumnezeu și cu mine însumi, acest ultim pas fiind pentru mine cel mai greu.
Mi-a fost cel mai greu să mă pot ierta eu pe mine pentru tot răul pe care l-am făcut celorlalți și mie, în timpul consumului de alcool. Am reușit doar când l-am acceptat și l-am iubit pe Paul, alcoolicul din trecut, care mințea, manipula și făcea orice ca să facă rost de bani pentru întreținerea dependenței. Mi-am dat seama că făcea parte din mine, e partea mea întunecată, și că orice aș face nu-l pot extirpa din mine și că trebuie să învăț să-l accept și să-l iubesc”, a mărturisit acesta.
Planuri de viitor: Centru pentru tratarea dependențelor prin ergoterapie
Paul spune că a descoperit recent că pentru el, cea mai eficientă terapie este ergoterapia – în cazul său munca fizică, uneori până la epuizare, cu plantele, florile, pământul, animalele sau în construcții.
„E mai eficientă decât toate psihoterapiile individuale sau de grup la un loc. De aceea bunicii și străbunicii noștri nu erau anxioși sau depresivi că nu aveau timp să-și permită să fie bolnavi. Că vaca trebuia mulsă, iarba cosită, pământul arat și săpat, porcii hrăniți, calul adăpat. De exemplu am reușit foarte eficient să-mi anihilez emoțiile de ură și furie prin lucrări de deconstrucție și demolare.
Și am descoperit că mă pricep mai bine la demolare decât la construcție. Atât în cazul clădirilor, cât și în cazul oamenilor. Dar e și acesta, în ambele cazuri, un rău necesar, pentru că nu poți construi în același loc o clădire nouă decât după ce ai demolat-o pe cea veche. La fel cum nu poți construi nimic nou într-o minte invadată de superstiții și prejudecăți.
Alte pasiuni, din care recent am descoperit că pot face și bani din care să-mi finanțez proiectele umanitare desfășurate în cadrul fundației unde activez ca voluntar sunt: grădinăritul – îmi place să am grijă de plante, legume, pomi fructiferi, dar mai ales iubesc florile, din care am învățat să creez buchete speciale, superbe, originale (nu mă laud singur, dar așa mi-au spus alții), pictatul (credeam că nu am acest talent, dar am descoperit recent că era doar un blocaj mental), scrisul și vorbitul cu și despre dependenți și dependențe”, ne-a mai povestit.
Cartea „Lumea Nouă” e trimisă deja editorului și va fi lansată în 12 septembrie. Cât despre planurile sale de viitor, Paul ne-a mărturisit că urmează să organizeze, împreună cu voluntarii fundației, o serie de acțiuni și evenimente caritabile pentru finanțarea construirii unui centru pentru tratarea dependențelor prin ergoterapie, munca cu plantele și animalele, dar și consiliere în parteneriat cu alte fundații și asociații, grupuri suport, psihologi, preoți sau reprezentanți ai autorităților publice locale.
