10.3 C
Bistrița
luni, aprilie 29, 2024

Părintele ieromonah Lavrentie Palagi de la Mănăstirea Nușeni a trecut la cele veșnice: „Omul care oricând a fost nevoie și-a dat haina de pe el milostenie pentru oricine”

„Cu durere în suflet aducem la cunoștință trecerea la Domnul a Părintelui Ieromonah Lavrentie Palagi de la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” Nușeni, Protopopiatul Beclean…”

Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului a transmis în această după-amiază o veste tristă credincioșilor din protopopiatul Beclean. Părintele ieromonah Lavrentie Palagi de la Mănăstirea Nușeni a trecut la cele veșnice.  

„Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Andrei al Clujului, vă facem cunoscut că programul slujbelor religioase pentru înmormântarea Părintelui Ieromonah Lavrentie este următorul:

  • Luni, 16 octombrie, ora 20.30, va avea loc slujba priveghiului, la care vor participa viețuitorii Mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” – Nușeni, familia, cei apropiați și cei care binevoiesc să participe.
  • Marți, 17 octombrie, ora 19.30, se va oficia priveghiul creștin tradițional la care vor fi prezenți Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și PC. Părinte Cristian Dragoș, Protopop al Protopopiatului Beclean, înconjurați de un sobor de preoți, obștea mănăstirii și credincioșii care vor fi de față.
  • Miercuri, 18 octombrie, ora 15, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului va săvârși slujba înmormântării, prezidând soborul de preoți monahi și preoți de mir prezenți.

Conducerea Mănăstirii „Sfântul Ilie” Nușeni

Părintele Ioan Danci din Rebra – care a petrecut patru ani de călugărie alături de Părintele Paisie la Mănăstirea Nușeni, slujind din 2011 la Mănăstirea Lipnița din Constanța – își amintește că părintele Lavrentie „a  fost cel mai vechi și bun prieten al meu! Ne știam de peste 30 de ani, am lucrat și ne-am ajutat unul pe celălalt, cu mult înainte de a intra în monahism!

Apoi ne-am hotărât să intrăm amândoi în mănăstire și am intrat în același an: 1999.

Eram și de aceiași vârstă! A fost omul care oricând a fost nevoie mi-a dat haina de pe el milostenie și așa ar fi procedat cu oricine!

Era singurul dintre prietenii vechi care mă suna și mă întreba dacă sunt bine și dacă am nevoie de ajutor!

Părinte Lavrentie, nădăjduiesc la cât erai de milostiv, că Dumnezeu te va mântui.

Și te rog să mijlocești și pentru prietenul tău, pentru mine, păcătosul! Te voi pomeni cu drag și eu în toate zilele vieții mele!

Drum binecuvântat spre veșnicie…”, a transmis părintele Ioan Danci. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Părintele Lavrentie!

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.