9.4 C
Bistrița
luni, mai 11, 2026

DNA l-ar fi ascultat pe Ovidiu Crețu doi ani, atât acasă, cât și la serviciu. Ce a atras atenția procurorilor

În cadrul ședinței de Consiliu Local, primarul Ovidiu Crețu a precizat că a fost ascultat de către procurorii DNA timp de doi ani, atât acasă, cât și la serviciu. Ce a a atras atenția procurorilor:

Soarta stadionului municipal „Jean Pădureanu” a dat municipalității multe bătăi de cap, în ultimii ani. Primăria Bistrița nu s-a putut înțelege cu administratorul judiciar al Gloriei Bistrița pentru preluarea acestui obiectiv.

În cadrul ședinței de Consiliu Local, primarul Ovidiu Crețu a precizat faptul că achiziționarea acestui stadion a atras atenția procurorilor DNA, care l-ar fi ascultat, atât acasă, cât și la serviciu preț de doi ani.

„Am fost ascultat doi ani de zile de DNA și acasă și la serviciu pe problema stadionului, cazul fiind clasat până la urmă”, a declarat edilul, în cadrul ședinței de astăzi.

Primarul Ovidiu Crețu ar fi primit ordonanța de clasare chiar anul acesta. Este practic vorba despre comisia tehnică a Primăriei Bistrița, constituită în 2016, care avea menirea de a evalua, analiza și negocia preluarea stadionului. Activitatea acestei comisii nu a dus la achiziționarea stadionului.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...

Eurocompozite angajează Operatori: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița la Crama Veche, Patiseria Sweet Iris, Amicii Building

Eurocompozite angajează Operatori, Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. La Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman. Patiseria SWEET  IRIS angajează cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana are nevoie de un ajutor de bucătar priceput. Oferta completă, mai jos:

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...