3.2 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

DNA: Percheziții la sediile RAR din Bistrița – Năsăud și alte patru județe, plus capitala!

Procurorii au obținut mandat de percheziție a mai multor instituții publice, firme și domicilii, din Bistrița Năsăud și alte patru județe, plus capitala. Ar fi vorba de infracțiuni de corupție, de spălare a banilor și de constituire a unui grup infracțional organizat.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, de spălare a banilor și de constituire a unui grup infracțional organizat, presupus săvârșite în perioada 2018-2020.

Astfel, s-a mers pe firul infracțiunilor și s-au obținut mandate de percheziție a nouă instituții publice, mai multe firme și domicilii de pe raza Bucureștiului și a județelor: Suceava, Bistrița – Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare” anunță cei de la DNA.

Conform Ziarebotosani.ro, perchezițiile au loc la Serviciul Județean Anticorupție Suceava, la Serviciul Permise Suceava, la un atelier unde erau confecționate plăcuțe cu numere de înmatriculare, precum și la reprezentanțele RAR din București și din Suceava, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, conform surselor judiciare citate.

Dosarul vizează infracțiuni de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Este vorba despre o grupare din care ar face parte angajați de la Permise și polițiști suspectați că luau mită pentru a elibera fraudulos permise auto sau pentru înmatricularea unor mașini care nu îndeplineau condițiile legale.

La finalul acestor percheziții mai multe persoane vor fi aduse la audieri la sediul DNA Suceava, iar pentru o parte dintre suspecți se va cere inclusiv arestarea.

UPDATE 

Conform G4Media.ro, un permis obținut fraudulos costa între 5.000 și 7.000 de euro, potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Polițiștii DGA, sub coordonarea procurorilor din cadrul DNA pun in executare aproximativ 60 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind fapte de corupție. Printre suspecți sunt și angajați ai Serviciului de Permise și Înmatriculări Suceava, dar și alte persoane fără calitate specială implicate în activitatea ilegală de obținere a permiselor de conducere și înmatriculare a vehiculelor. Vreau să subliniez faptul că structurile Ministerului Afacerilor Interne au participat activ la instrumentarea acestui dosar, depunând toate eforturile pentru identificarea persoanele vinovate, astfel încât acestea să fie trase la răspundere. Probele administrate au evidențiat crearea unei rețele de intermediere a obținerii permisului de conducere prin fraudarea probei teoretice și a celei practice în schimbul unor sume cuprinse între 5.000 și 7.000 euro pentru un permis”, a spus Dajbog într-o declarație de presă.

Polițiștii au găsit până acum aproape un milion de euro în locuințele percheziționate. Unele bancnote erau ținute în seif, altele ascunse în pereți sau depozitate în ligheane, ori găleți, potrivit surselor G4Media.ro.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.