29.4 C
Bistrița
joi, iulie 2, 2026

Doar 250 de persoane din județ au fost vaccinate în ultima zi din 2020 și prima zi din 2021

Potrivit datelor oferite de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, doar 250 de persoane au fost vaccinate în ultima zi din 2020 și prima zi din 2021. Ieri, alte 440 de doze au ajuns la Bistrița, procesul fiind reluat în această dimineață.

În județul nostru, campania de vaccinare a început în ultima zi din 2020. Primele vaccinuri au fost administrate în ultima zi din anul trecut și în prima zi din noul an. În total 250 de persoane au fost vaccinate, fiind vorba despre personal medical.

Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, ieri a sosit o nouă tranșă de 440 de doze, care au fost deja distribuite la centrele de vaccinare. Astăzi dimineață a fost reluat procesul de vaccinare.

„Necesarul de vaccinuri se stabilește în funcție de numărul de persoane care se înscriu pe platformă pentru fiecare centru. Acest necesar este trimis la centrul regional de la Cluj, care ne aprovizionează cu vaccinuri, în funcție de solicitări. Este de reținut că nu se solicită cantități mari, pentru că vaccinul nu poate fi păstrat mai mult de 3 – 4 zile în frigidere normale. Situația înscrierilor este într-o dinamică continuă și e greu de apreciat numărul de vaccinări pe o perioadă mai lungă de timp, astfel se preferă să se solicite mai des”, precizează purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.