17.3 C
Bistrița
miercuri, iunie 17, 2026

Doi pompieri bistrițeni au salvat vieți în timpul liber. Colegii i-au felicitat

Paul și Ruben abia au ieșit din Cluj după o misiune când au nimerit într-un ambuteiaj. Fiind pompieri de meserie, au fost curioși să vadă ce se întâmplă. În scurt timp nu doar că au aflat sursa ambuteiajului, ci au salvat, până la sosirea autorităților, victimele accidentului, chiar dacă erau în timpul liber.

Pompierii din Bistrița mergeau în coloană cu alți doi colegi de-ai lor din Maramureș. Într-o mașină erau locotenent-colonel Vereș Radu și căpitan Gavrilaș Alin către Maramureș, iar în cealaltă se aflau căpitan Pop Ruben și locotenent Seserman Paul, din Bistrița-Năsăud.

În drumul lor spre casă s-a format un ambuteiaj. Nu știau ce s-a întâmplat, dar mai apoi au aflat: Accident cu cinci mașini implicate și 9 victime, printre care și un copil.

În urma acestui incident, trei persoane au fost transportate la spital, însă pompierii bistrițeni și maramureșeni au reușit să salveze viețile persoanelor aflate în pericol. Au început prin apelul telefonic la 112, lucru pe care nimeni nu l-a făcut…

Iată povestea:

„- Nu este cam devreme pentru un ambuteiaj? Oare ce o fi în față?

– Cei din față parcă ocolesc ceva, pare a fi un accident! Trag pe dreapta! Eu iau trusa din mașină, tu fă-le semn și colegilor din spate!

– Da, am văzut de ce ați oprit! Luăm și noi trusa medicală și venim!

– Ce ați pățit? Cine este rănit?

– Nu știu, că și noi ne-am oprit să vedem despre ce este vorba…

– Dar ați sunat la 112? Sunt totuși 5 mașini implicate în accident!

– Noi nu, poate ceilalți care au mai oprit.

– Alin, vorbește și cu colegii să ne ajute, trebuie să identificăm victimele și să fluidizăm traficul, că așa nimeni nu va putea ajunge aici!

Cât timp doi dintre colegi au sunat la 112 și au mai dispersat mulțimea oprită, ceilalți i-au găsit pe toți cei implicați în accident.

– Vă rog să nu vă mai mișcați! Dați-mi voie să vă ajut!

– Vă rog, soțul este lovit cam tare, nici nu poate sta în picioare.

– Paul, trebuie să îi oprim sângerarea! Ține-i tu capul drept, cât îl bandajez.

Ajutorul a sosit în scurt timp, iar dintre cei 8 adulți și 1 copil implicați în accident, doar 3 au necesitat transport la spital.

Felicitări, dragi colegi! Ați fost la datorie, ca întotdeauna!”, a transmis ISU BN.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...