9.6 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Doi tinerei fără permis au furat câte un autoturism! Unul era rupt de beat, celălalt a făcut accident!

Tineri și neliniștiți, doi băieți, de 18 și 20 de ani. Ambii au furat câte un autoturism, pe care l-au condus, deși nu aveau permis de conducere. Ambii au fost identificați rapid. Cel de 20 de ani, rupt de beat, cel de 18 ani a accidentat mașina și a abandonat-o.

Ambele incidente au avut loc ieri. Unul de dimineață, iar altul cu puțin înainte de miezul nopții.

Un tânăr de 20 de ani, din Șieu Sfântul, a văzut aseară, cu puțin înainte de miezul nopții, o mașină parcată lângă un bar din localitate. Cum avea cheile în contact, a decis să o conducă.

Proprietarul autoturismului, un bărbat de 32 de ani din Șieu Sfântu, a solicitat intervenția poliției, sunând la 112 la ora 23:46. Oamenii legii l-au găsit rapid și au întocmit dosar penal pentru trei infracțiuni.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu deţine permis de conducere. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, transmit reprezentanții IPJ BN.

În cazul tânărului de 18 ani, polițiștii au decis ca acesta să fie și reținut.

„În fapt, la data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 10:50, un bărbat de 31 de ani, din Bistrița-Bârgăului a sesizat faptul că,în noaptea de 04/05.01.2020, i-a fost sustras autoturismul  care se afla parcat în curtea unui imobil din Unirea. În urma verificărilor efectuate, la scurt timp, polițiștii au localizat autoturismul, pe raza localității Jelna, unde a fost accidentat și abandonat. Totodată, în urma cercetărilor efectuate, au identificat și depistat un tânăr de 18 ani, din Prundu Bârgăului, bănuit de comiterea faptei și care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, se arată în comunicatul IPJ BN.

Tânărul va ajunge azi în fața instanței, care va decide dacă va aproba propunerea oamenilor legii ca acesta să stea după gratii pentru 30 de zile.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.