-11.2 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 17, 2026

Doi traficanți de droguri, trimiși după gratii de polițiștii bistrițeni

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri, au pus în aplicare, în data de 29 aprilie două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea emise de Tribunalul Bistrița-Năsăud.

În urma operațiunii, a fost dus la penitenciar un bărbat de 36 de ani, din localitatea Rebrișoara, condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și trafic de droguri.

De asemenea, un alt bărbat, în vârstă de 42 de ani și domiciliat în Bistrița, a fost încarcerat pentru a ispăși o pedeapsă de 5 ani și 10 luni. A fost găsit vinovat de aceleași infracțiuni: constituire de grup infracțional organizat și trafic de droguri.

Cei doi bărbați au fost preluați de polițiști și transportați la penitenciar, unde vor executa pedepsele stabilite de instanță.

Foto @ Arhivă

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos: