-0.8 C
Bistrița
duminică, ianuarie 25, 2026

Profesorii, instruiți ca să recunoască elevii care consumă droguri

Ministerul Educației derulează un proiect, prin care profesorii ar fi instruiți să recunoască elevii care consumă droguri. La nivelul țării, până în acest moment, ar fi fost instruiți de către Agenția Națională Antidrog peste 11.000 de profesori, din mediul rural și cel urban.

Potrivit unui răspuns oferit de Agenția Națională Antidrog portalului edupedu.ro, în acest moment, peste 11.000 de profesori din școlile din mediul urban și rural ar putea recunoaște un elev care consumă droguri.

În primele 8 luni ale acestui an 11.297 de profesori au fost instruiți să identifice semnele de consum în rândul elevilor. 496 de cadre didactice au fost formate să instruiască la rândul lor alți profesori.

„Profesorii au primit informații cu privire la simptomatologia consumatorilor de droguri, efectele diferitelor clase de droguri, semnele consumului de droguri, profilul consumatorului de droguri, dar și despre activitățile, proiectele și campaniile de prevenire a consumului de droguri derulate de ANA, precum și despre serviciile specializate de asistent oferite consumatorilor de droguri”, precizează Agenția Națională Antidrog, în răspunsul oferit celor de la edupedu.ro.

Agenția Națională Antidrog nu a precizat și județele de unde provin profesorii instruiți în acest sens.

Ministerul Sănătății desfășoară un proiect, prin intermediul căruia, 40 de profesori sunt formați lunar să recunoască elevii care consumă droguri. Acesta este sprijinit de specialiști din ministerele Educației, Sănătății și Interne.

Foto: Arhivă

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: