-0 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 24, 2026

VIDEO – Dumitra: Bătaie între elevi, la ieșirea de la cursuri

Doi elevi de a VII-a, colegi de clasă, s-au luat la bătaie ieri, după ce au ieșit de la cursuri. Incidentul a avut loc în Dumitra și întreaga scenă a fost filmată.

O bătaie între doi adolescenți a fost filmată ieri, în Dumitra. Doi colegi de clasă, elevi într-a VII-a, la Școala Gimnazială din localitate, s-au luat la bătaie la ieșirea de la cursuri.

Întreaga scenă a fost filmată și trimisă celor de la Mesager24.ro.

Conform conducerii școlii, neînțelegerile au început încă din clasă și ar fi fost „de la ceva banal”.

Am discutat cu elevii, de dimineață, să vedem despre ce a fost vorba. A pornit de la ceva banal, de la ceva biscuiți. Și cum în incinta școlii nu își permit să facă așa ceva, când au ieșit, a avut loc altercația. 

Nu a fost nu știu ce bătaie, dar într-adevăr nu e bine ce au făcut. Nu am mai avut incidente cu ei, sunt elevi buni. 

Chiar dacă bătaia a avut loc după orele de curs, noi vom face tot ce ține de noi pentru a evita astfel de incidente pe viitor. Am chemat și părinții copiilor la școală, vine și poliția ca să le explice, deoarece nu e normal. Elevul care a sărit la bătaie va intra într-un program de consiliere. 

Vom purta discuții și cu elevii care au asistat la bătaie. Chiar i-am întrebat cum au putut să stea indiferenți când au văzut că un alt coleg de-al lor e luat la bătaie? Deci noi ne vom face datoria noastră, dar ține și de educația de acasă”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, directoarea Școlii Gimnaziale Dumitra, Claudia Avram.

Conform Mesager24.ro, acum cinci săptămâni, tot în Dumitra, a avut loc o altă altercație. Protagoniste ar fi fost tot două eleve, dar care învață la școli din Bistrița.

Inspectorul șef al ISJ BN susține că incidente de acest gen sunt rare.

Eu acum sunt în Polonia, dar când revin în țară, voi merge la Dumitra. Am fost anunțat despre incident, deci știu despre el. Totuși, altercațiile între elevi în general nu sunt dese. Mai sunt, dar rare. Așa cum spuneam, voi merge și eu până acolo. Și conducerea școlii va lua unele măsuri, chiar dacă incidentul a avut loc după orele de curs”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, Cristian Nicula.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: