4.8 C
Bistrița
vineri, octombrie 17, 2025

Echipa de fotbal feminin a CS Gloria Bistrița a sunat astăzi adunarea în vederea abordării noului sezon

Secția de fotbal feminin a CS Gloria Bistrița a dat astăzi semnalul adunării în vederea abordării noului sezon 2025-2026. Cu multe jucătoare noi, dar cu un antrenor care a mai făcut istorie, clubul speră să formeze o echipă de primă ligă.

Noul lot de fotbal feminin al CS Gloria Bistrița, pentru sezonul competițional 2025 – 2026, a fost prezentat astăzi. Antrenorul care a promovat Gloria în SuperLiga feminină, și totodată secundul din sezonul precedent, Călin Svoboda, va fi cel care va antrena echipa în cel de-al treilea sezon de prezență în SuperLiga feminină.

Tehnicianul va face echipă cu antrenorul Dan Dosan în pregătirea formației bistrițene. Cu multe jucătoare noi în componența lotului, multe dintre ele încă junioare, clubul își dorește formarea unei echipe competitive, evident în prima ligă de fotbal feminin.

Lotul este completat cu junioarele U17 care participă între 13-19 iulie la turneul internațional Gothia Puma Trophy, Suedia. La această competiție participă 16 echipe din Suedia, Danemarca, Germania, Statele Unite ale Americii, Norvegia si Japonia.

Au fost prezenți la această reuniune și oficialitățile locale reprezentate de primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, vicepreședintele CJ BN, Dan Tămaș, Ioan Mocan – președintele Consiliului de Administrație CS Gloria Bistrița, Eugen Cosma- Directorul Executiv al CS Gloria Bistrița, Paul Șomodean – Director Sportiv Secția de Fotbal CS Gloria Bistrița și Ioan Mironaș – Team Manager Secția de Fotbal CS Gloria Bistrița.

Urmează o perioadă de pregătire până la începerea campionatului. Aceasta va avea loc Baza Gloria, unde condițiile sunt numai bune pentru antrenament.

Programul echipei pentru perioada următoare este următorul:

  • Jocuri școală:  – 25 și 30 iulie (Baza Sportivă Gloria)
  • Meciuri amicale:
    • 2 August (Baza Sportivă Gloria) și 16 august  (deplasare) – CS Atletic Olimpia Gherla
    • 9 august (Baza Sportivă Gloria) – AS FC Universitatea Cluj.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ofertă specială la MATEROM AUTOMOTIVE pentru automobilele Mercedes-Benz și Škoda

Un motor performant funcționează impecabil doar atunci când distribuția este perfect sincronizată. O distribuție uzată sau înlocuită târziu poate duce la defecțiuni majore ale motorului. MATEROM AUTOMOTIVE – Service Autorizat Mercedes-Benz și Škoda lansează o ofertă specială:

Depozitul de Flori de la Sărățel vă așteaptă la Târgul Florilor de Toamnă, în weekend

Weekend-ul acesta se anunță un adevărat spectacol, plin de culoare și miresme, dedicat tuturor celor care...

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Crama Veche, GB Instaplan, Polimed, Fan Courier

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la FAN Courier. Aici este nevoie de operator recepție, curieri și manipulant depozit. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, electrician, mecanic întreținere și controlor calitate. Se fac angajări și la INST-Nistor, Crama Veche, Grand Hotel COROANA.