20.6 C
Bistrița
miercuri, august 12, 2026

ECLIPSĂ totală de soare, astăzi! Cum ne afectează acest fenomen astronomic

Ultima eclipsă de soare a acestui an va avea loc astăzi. Este cea de a 13-a eclipsă totală din secolul XXI iar specialiștii susțin că inclusiv cei care nu se află în zona propice pentru a o admira – pot resimți efectele sale. Cu atât mai mult cu cât o eclipsă de soare poate deschide noi orizonturi, dar poate să şi dărâme convingeri…

Luna va trece în fața Soarelui, formând o eclipsă totală de Soare în 14 decembrie 2020. Aceasta este cea de a 13-a eclipsă totală din secolul al XXI-lea.

Din păcate, spectacolul va fi vizibil doar pentru oamenii din anumite regiuni ale emisferei sudice.

Eclipsa totală de soare va începe în zona ecuatorială a Oceanului Pacific, apoi va coborî spre latitudini mai australe, tăind astfel parcursul eclipsei totale precedente. Va atinge sudul statului Chile, apoi va trece în Patagonia, unde va avea maximul, spre amiaza locală. 

Dispariţia Soarelui în plină zi era pe vremuri identificată cu cele mai teribile evenimente

În vechile culturi, când avea loc o eclipsă, oamenii spuneau că Soarele sau Luna au fost înghiţite de un balaur sau de dragon. Dispariţia Soarelui în plină zi era asociată și cu moartea unui mare conducător, declanşarea sau întreruperea unui război, potrivit Agerpres.

În Grecia antică, cei ce îndrăzneau să spună că eclipsa se produce prin interpunerea Lunii sau a Pământului erau arşi de vii. Se credea că eclipsa se datora puterii unor formule magice.

Aztecii obișnuiau să postească de frică în timpul eclipsei, femeile se flagelau, iar fetele îşi luau sânge din braţ.

În India, se spunea că, la eclipsă, un demon îşi întinde ghearele negre peste aştri, vrând să-i smulgă.

La rândul lor, chinezii credeau, pe vremuri, că eclipsele sunt pricinuite de un geniu al răului, care acoperă Soarele cu mâna dreaptă şi Luna cu mâna stângă.

Eclipsa de soare nu este vizibilă în Europa, așa că va trebui să ne mulțumim doar cu ploaia de stelele căzătoare

Eclipsa de soare nu va putea fi admirată în Europa. În schimb vom avea parte – potrivit astronomilor de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” – de adevărate ploi de stele căzătoare.

În ziua de 13 spre 14 decembrie 2020, Pământul va trece printr-o zonă în care se află cantități mari de praf lăsate de asteroidul acitv (3200) Phaethon. La contactul cu atmosfera particulele de praf vor aprinde gazul atmosferic, lăsând o dâră luminoasă pe cer. Este ceea ce poporul numește o stea căzătoare.

Majoritatea stelelor cazătoare din perioada 4-17 decembrie par a veni din constelaţia Gemini (Gemenii), acesta fiind motivul pentru care se numesc „Geminide”.

Meteorii Geminide au ceva deosebit: sunt mai lenți decât alți meteori și foarte luminoși. Astfel vor apărea „bolizi” (meteori foarte strălucitori) care se vor deplasa lent printre stele. 

Maximul curentului cade exact în 14 decembrie, dar stelele căzătoare se pot observa – minim 40-50 de stele pe oră – și în nopțile următoare… Presupunând că cerul va fi lipsit de norii care l-au acoperit, la Bistrița, în ultimele zile.

Foto deschidere @ Playtech.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.