Anul acesta, Festivalul Internațional de Poezie și Muzică „Poezia e la Bistrița” împlinește optsprezece ediții. A pornit cu zece poeți și cinci spectatori. Azi umple sălile Palatului Culturii, aduce autori din opt-zece țări în fiecare vară și este, fără ironie, unul din cele mai importante festivaluri de poezie din România. Exact în acest moment de bilanț, a apărut corul local de autocompătimire: unde sunt poeții bistrițeni?
Întrebarea sună a grijă pentru comunitate. E, de fapt, ceva mult mai simplu: nostalgia după un loc pe scenă, reambalată în limbaj de interes public.
Argumentul banilor publici?
Teza standard: festivalul e finanțat din bani publici, deci bistrițenii au drept la scenă. Confuzia nu e naivă, e comodă. Banii publici cumpără un eveniment de calitate pentru oraș, pentru publicul venit din toată țara și nu numai, strict pentru acest eveniment de excepție – nu un loc rezervat pentru oricine s-a născut la același cod poștal.
Dus până la capăt, principiul lor ar suna așa: la Zilele Bistriței, din bani publici, ar trebui să cânte exclusiv artiști din Bistrița-Năsăud. La teatru, din subvenție publică, ar trebui să joace exclusiv actori locali, indiferent de rol sau distribuție. Orchestra filarmonicii ar trebui să interpreteze doar compoziții semnate de bistrițeni.
Spus direct, principiul e ridicol — și tocmai de-asta nimeni nu-l rostește direct. El apare doar deghizat, doar atunci când cineva vrea o scenă pe care n-a fost chemat s-o ocupe anul acesta. E pretenția localismului obligatoriu, îmbrăcată în hainele indignării civice.
Festival internațional, nu festival de promovare culturală locală
Aici e distincția pe care criticii o ignoră sistematic, fie din neștiință, fie din interes. Există, și e absolut legitim să existe, festivaluri gândite explicit pentru promovarea culturii locale — cu buget, misiune și scenă dedicate scriitorilor din județ.
„Poezia e la Bistrița” nu e așa ceva și n-a pretins niciodată să fie. E un festival internațional cu o miză diferită: să aducă Bistrița în dialog cu poezia lumii, nu să servească drept vitrină obligatorie pentru orice condei local nemulțumit.
Un festival internațional care și-ar subordona selecția unei cote geografice locale ar înceta, prin definiție, să mai fie internațional — ar deveni exact genul de eveniment provincial pe care Bistrița l-a promovat dintotdeauna, indiferent de talentul scriitorilor: dacă ești din Bistrița și te crezi scriitor/poet, se găsesc zeci de evenimente locale în care să te manifești public.
Poezia e la Bistrița a refuzat cu obstinație să fie așa ceva. Și, de asta, e un festival recunoscut și apreciat în lume. Cine cere locuri garantate pentru localnici cere, de fapt, desființarea festivalului așa cum este el conceput, și înlocuirea lui cu altceva, mai mic, mai comod și complet irelevant dincolo de graniță.
Niciun poet din Bistrița-Năsăud – e o afirmație care se prăbușește la prima verificare
Festivalul e conceput și condus, de optsprezece ani, de doi scriitori din Bistrița-Năsăud — Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari — alături de Gavril Țărmure, tot de aici. Ei aleg invitații, ei scriu programul, ei decid cine intră în dialog cu cine. Bistrița nu lipsește din festival. Lipsește doar garanția că orice bistrițean nemulțumit primește automat un slot de lectură.
Și, dincolo de curatoriat,. de-a lungul edițiilor, pe scena „Poezia e la Bistrița” au citit Florin Partene, Ioana Bradea, Ioana Nicolae, Alex Văsieș, Alex Frandeș și subsemnata — toți din Bistrița-Năsăud.
Și mulți alți poeți și scriitori locali pe care acum nu mi-i amintesc dar sunt verificabili. Unii dintre ei au fost lansați chiar de pe scena festivalului, nu invitați ulterior consacrării lor în altă parte. Deci nu discutăm despre un festival care a ignorat sistematic scriitorii locali.
Discutăm despre un festival care, în optsprezece ani, i-a selectat pe cei din Bistrița-Năsăud exact așa cum a selectat pe toți ceilalți: pe merit, la momentul potrivit, fără obligație de rotație anuală. Că unii n-au mai fost chemați anul acesta nu e o excludere a orașului. E, cel mult, o excludere a lor — și da, e o diferență frustranță.
Selecția nu e un drept dobândit
Faptul că, în edițiile trecute, au citit și autori din Bistrița-Năsăud nu creează o obligație contractuală pentru toate edițiile viitoare.
Un festival care rotește anual invitați din zeci de țări, cu zeci de limbi și tradiții poetice diferite, funcționează exact pentru că nu e loial geografiei, ci textului.
Cine intră pe scenă intră pentru ce a scris, nu pentru ce buletin are. Cine a citit acolo o dată și nu mai e chemat n-a fost „dat afară din oraș” — pur și simplu, curatorii au ales altceva pentru ediția asta. E felul în care arată orice selecție serioasă, în orice domeniu.
Ironia numelui
Se invocă des George Coșbuc, ca argument moral: cum, în județul lui, nu mai există un poet demn de scenă? Numai că Coșbuc n-a devenit Coșbuc pentru că era din Hordou, ci pentru ce a scris, publicat și tradus dincolo de Hordou. Dacă vrem să-i onorăm cu adevărat numele, standardul potrivit e exact cel pe care festivalul îl aplică deja: valoarea textului, nu adresa de domiciliu.
Ce arată, de fapt, nemulțumirea
Un festival cu sălile pline optsprezece ani la rând, cu invitați din douăzeci de țări, cu premii pentru literatură și editare acordate unor nume care contează dincolo de granițele județului — ăsta e un festival care funcționează.
Semnul unui eveniment cultural sănătos nu e cât de mulți localnici apar pe scenă, ci cât de departe ajunge numele orașului prin el. „Poezia e la Bistrița” a reușit exact asta: a scos orașul din anonimat cultural și l-a pus, an de an, pe harta literară a Europei. Cine confundă asta cu o trădare a bistrițenilor confundă, de fapt, prestigiul cu propria absență de pe afiș.
Bistrița nu are nevoie de o cotă locală obligatorie ca să rămână relevantă cultural. Are nevoie să scrie bine. Restul se rezolvă singur — așa cum s-a rezolvat, de optsprezece ani încoace, de fiecare dată.
Lăsați frustrările și mergeți la festival. Un festival internațional de excepție făcut cu un buget de șezătoare locală! Bistrița are un noroc uriaș să poată asculta poeți foarte buni, din toată lumea, în fiecare an!
Gloria, Bistrița!
Ana Dragu,
psiholog clinician și cognitiv comportamental,
director al Centrului de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț”
