2.5 C
Bistrița
luni, decembrie 15, 2025

Electrica despre tiroliana de la Colibița: „Construcția reprezintă un real pericol de electrocutare”

Mai multe instituții au fost în control luna trecută la Colibița, pentru a vedea dacă una dintre tirolienele pregătite acolo respectă legea. Printre entitățile care au fost în control s-a numărat și Electrica. Potrivit raportului realizat în urma controalelor, Electrica spune că această construcție reprezintă un real pericol de electrocutare.

10 instituții a trimis Corpul de Control al Instituției Prefectului Județului Bistrița-Năsăud la Colibița pentru a vedea dacă tiroliana care se pregătește acolo respectă legea și este sigură.

Exceptând ISU Bistrița, IPJ BN și Inspectoratul Teritorial de Muncă, toate instituțiile au găsit nereguli. Cei care au emis avize pentru această construcție anul trecut, s-au trezit anul acesta, la vizita în teren, că nu au fost respectate aceste avize și autorizații.

Momentan, mai multe instituții au dispus sistarea lucrărilor, iar potrivit Inspectoratului de Stat în Construcție, investitorii ar avea nevoie nu doar de autorizație de construire, pe care n-au cerut-o și deci nici obținut-o, ci și de Plan Urbanistic Zonal.  Pentru a obține acest PUZ, terenul trebuie readus la starea inițială.

Șocantă este însă concluzia la care a ajuns Electrica în urma controlului desfășurat în 5 iunie:

„Referitor la existența unei instalații de agrement de tip tiroliană, din localitatea Colibița, amplasată în zona de protecție și siguranță a liniei electrice aeriene de medie tensiune LEA 20kV Prund Bârgău –Colibița, DEER SA – Sucursala Bistrița a luat următoarele măsuri:

-În data de 05.06.2025 o echipă DEER SA Sucursala Bistrița s-a deplasat în localitatea Colibița, în vederea verificării și analizării situației din teren;

-Prin Adresa nr. 172295/05.06.2025 a fost înștiințată Primăria Bistrița-Bârgăului despre aspectele sesizate în teren și s-a solicitat luarea măsurilor legale pentru oprirea lucrărilor în această zonă, construcția reprezentând un real pericol de electrocutare.

Totodată, se menționează faptul că DEER SA Sucursala Bistrița nu a emis niciun aviz de amplasament pentru construirea acestui obiectiv”, se arată în raportul întocmit de Instituția Prefectului.

Despre tot ce a găsit Corpul de Control al Instituției Prefectului la tiroliana de la Colibița, puteți citi mai jos:

Tiroliana din Colibița, total în afara legii! Una au cerut, alta au făcut

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la IPROEB, Aquabis și Arcsim Construct! NOI locuri de muncă, în Bistrița, Năsăud și Beclean

IPROEB angajează operatori cabluri electrice, Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Restaurant ARENA by Casa EMA, ARCSIM Construct, Fan Courier sau Crama Jelna.

Noul Kodiaq Sportline 4×4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus

Noul Kodiaq Sportline 4x4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, este disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus de 3.000 €* și Garanție extinsă 4 ani.

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.