-0.8 C
Bistrița
duminică, ianuarie 25, 2026

Emoție, eleganță, excelență: Gala Ovidiu Danci, la prima ediție!

Prima ediție a Galei Ovidiu Danci a avut loc ieri la Cinematograf Dacia. Emoția a cuprins pe toți cei prezenți. Iar eleganța și excelența din dansuri a transmis un ALT FEL de sentiment publicului bistrițean. Singurul regret al evenimentului- că maestrul Ovidiu Danci doar a privit spre el din înălțimea norilor.

În octombrie 2016, își deschidea porțile Școala de Balet ”Ovidiu Danci„. Visul balerinului de a înființa o școală e balet „la el acasă„, devenea, în  sfârșit realitate.

De atunci și până în prezent, Școala de balet Ovidiu Danci a deschis aripi de lebede în Bistrița, Prundu Bârgăului, Sîngeorz Băi, Maieru, Șanț, Feldru, Năsăud, Beclean și chiar în județul vecin, în Dej.

Micuțele balerine au fost antrenate de nume sonore din lumea baletului, atât la sălile de balet deschise cât și în taberele de balet de la Colibița.

Au participat la numeroase concursuri, venind de fiecare dată acasă cu premii importante.

Anul trecut, în luna iunie însă, Ovidiu Danci a părăsit lumea celor vii, alegând să danseze printre stele.

Balerinul Ovidiu Danci a plecat să danseze cu îngerii!

Ieri, la un an și o lună de la plecarea maestrului Ovidiu Danci, Școala de Balet ce-i poartă numele, acum aflată sub îndrumarea Laurei Boldor, a organizat o gală.

”Gala Ovidiu Danci”, la prima ediție, s-a desfășurat la Cinematograf Dacia.

Într-un cadru familial- cu cei dragi ai elevilor școlii și câțiva „invitați de suflet”, în sala ”Valeria Peter Predescu”, emoțiile au pus stăpânire.

Pe scenă au urcat elevii școlii de balet, de la TOATE studiourile pe care le are deschise, dar și invitați speciali.

Publicul a avut parte de o experiență UNICĂ la Bistrița. Pe scenă au oferit un superb spectacol Sergiu Dan și Greta Niță, soliști ai Operei Naționale Române. Aceștia au interpretat ”Pas de deux – Esmeralda” și duetul din ”Lacul lebedelor”.

Printre invitații Galei au fost:

  • Echipa de gimnastică a LPS Bistrița/Gloria 2018
  • Iana Nica din cadrul Moving Arts Company
  • dar și o balerină descoperită de Ovidiu Danci, care acum e studentă la Cluj, Bianca Guzu.

Pe lângă deliciul momentelor când pe scenă au urcat balerinele cele mai mici, și elevii școlii de balet Ovidiu Danci s-au bucurat să-și vadă profesoarele pe scenă.

Acestea au prezentat un dans – variația Kitri- alături de grupa de balet ”lebedele Mari”. Existența unei grupe de balet pentru adulți a fost o altă dorință a regretatului maestru Ovidiu Danci. Tocmai de aceea, numărul de dans a fost oferit ”in memoriam”.

La finalul spectacolului, elevii școlii au primit câte o diplomă, iar trofee au fost oferite tuturor celor ce au urcat pe scenă.

Visul maestrului Ovidiu Danci este dus mai departe de profesoarele din cadrul școlii de balet și de elevii acesteia. Iar eleganța și excelența predate la Școala de balet ovidiu Danci va pune, în continuare Bistrița pe lista internațională a balerinilor talentați.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: