Papa Francisc a promulgat ieri decretul de beatificare a șapte episcopi greco-catolici „uciși din ură față de credință” între 1950 și 1970. Între cei șapte se află și episcopul de Cluj Iuliu Hossu, născut în 30 ianuarie 1885 în satul Milaş, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Este punctul final al unui lung proces de cercetare a vieții celor 7 episcopi persecutați de regimul communist din România, cauza de beatificare fiind deschisă în urmă cu 25 de ani, în februarie 1994 – anunță G4Media.ro.
Cei șapte episcopi sunt Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu, despre care puteți reciti accesând linkul de mai jos:
VIDEO: Când oroarea, brutalitatea și calvarul din Iad se transformă în lumină… Iuliu Hossu: „Lupta voastră continuă”
„Sperăm să participăm și noi la Blaj, în 2 iunie, la liturghia solemnă pontificată de Papa Francisc, în cadrul vizitei sale în România. Ne vom organiza și vor participa atunci credincioși din tot județul”, a explicat preotul Ioan Vasile Frișan de la Biserica Greco-Catolică Buna vestire, din Bistrița.
Iuliu Hossu, episcopul greco-catolic de Cluj, cel care a rostit la 1 Decembrie 1918 Proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României, a fost închis în mănăstirea Căldărușani. A fost făcut în secret Cardinal de către Papa Paul VI, dar Iuliu Hossu a refuzat să părăsească România pentru a deveni cardinal fiind conștient că autoritățile nu i-ar fi permis să revină în țară.
Iuliu Hossu a murit la 85 ani, la 28 mai 1970, fiind îngropat în fugă, a doua zi, la ordinul autorităților comuniste.
Partidul Comunist și Securitatea au făcut presiuni infernale asupra acestor episcopi pentru a trece la Biserica Ortodoxă Română, la conducerea căreia fusese instalat în 1948 ca patriarh Justinian Marina, un apropiat al lui Gheorghiu Dej.
Niciunul dintre episcopii greco-catolici (șase titulari și șase numiți în clandestinitate pentru a le lua locul titularilor după arestare) nu a cedat, sacrificiul lor fiind lăudat călduros de Papa Pius XII, într-o scrisoare apostolică, în 1952: „Noi, care nutrim față de poporul vostru sentimente părintești și îi înconjurăm cu o iubire deosebită pe „cei prigoniți pentru dreptate” (Mt 5,10), dorim să sărutăm lanțurile celor care, întemnițați pe nedrept, plâng și se întristează mai mult de atacurile împotriva religiei, de prăbușirea instituțiilor sacre, pentru mântuirea veșnică a poporului lor pusă în pericol, decât de propriile suferințe și de libertatea lor pierdută.”
Foto @ TVR
