20.8 C
Bistrița
miercuri, mai 20, 2026

Excelent! Se deschide Ștrandul Codrișor!

Veste bună, în prag de vară: De mâine se deschide Ștrandul Codrișor…! Bistrițenii care vor să se bălăcească în ștrand vor fi însă obligați să respecte câteva reguli impuse de contextul actual:

Primăria Bistrița a decis deschiderea Ștrandului Codrișor, începând cu data de 19 iunie”, a anunțat viceprimarul Cristian Niculae.

Bistrițenii care vor să se bălăcească în ștrand vor fi însă obligați să respecte câteva reguli impuse de contextul actual. „Sperăm ca toți cei ce vin la ștrand să țină cont de aceste reguli”, subliniază viceprimarul orașului.

Ștrandul va fi deschis zilnic, între orele 9.00 – 20.00, cu excepția zilei de luni, când va fi închis pentru igienizare.

Ca și măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului, Primăria Bistrița va respecta regula distanțării sociale”, transmite Cristian Niculae. În ștrandul Codrișor va fi admis un număr maxim de clienți de 500 de persoane. În bazinul mare vor putea intra simultan 90 de persoane, iar in bazinele mici pot intra simultan 9 copii – mai precizează viceprimarul.

Îi asigurăm pe cei care doresc să petreacă câteva ore de relaxare la Ștrandul municipal Codrișor că facem tot ceea ce este necesar pentru asigurarea condițiilor impuse de reglementările legale”, concluzionează Cristian Niculae.

Care va fi prețul unui bilet, aflați accesând linkul de mai jos:

Prețuri mai piperate, anul acesta, la ștrandul Codrișor! Ultimele pregătiri înainte de deschidere:

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos:  

www.bistritaimobiliare.ro – un portal GRATUIT pentru cei care vor să vândă sau să cumpere o locuință

Din dorința de a oferi vizibilitate maximă anunțurilor de vânzare/închiriere din Bistrița-Năsăud, au fost create, de către bistrițeanul Andrei Cadar, două instrumente complementare, gândite să lucreze în tandem pentru succesul fiecărui utilizator și menite să simplifice radical procesul de vânzare, cumpărare sau închiriere a proprietăților.

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...