22.7 C
Bistrița
joi, iunie 25, 2026

Faci nuntă, botez sau petreci? DOAR dacă ai și o asistentă la eveniment!

Autoritățile vor relaxa măsurile impuse de pandemie, de la 1 iunie 2021. Evenimentele vor putea fi organizate, DAR cu prezența unei asistente. AFLĂ detalii:

De la 1 iunie se vor putea organiza evenimente. Totuși, dat fiind faptul că pandemia nu a trecut, se impun anumite „reguli”.

Una dintre acestea prevede prezența unei asistente medicale la eveniment. Motivul? Să preleveze mostre pentru testarea COVID 19.

Mai exact, accesul invitaților la petrecere ar putea fi condiționat de un test COVID-19 negativ, ori de dovada vaccinării.

„Dacă lucrurile vor sta așa, suntem foarte bucuroși. Asta înseamnă că eforturile noastre chiar au dat roade. Are sens ca, pe lângă persoanele vaccinate, care nu sunt suficiente în acest moment, să aibă acces și cei care dovedesc că nu au COVID în ziua evenimentului. Ori cei care dovedesc că au trecut prin boală.  

În ceea ce privește prezența unei asistente medicale, sau a unui cadru medical, este evident că ne asumăm cu toții că acesta nu va fi un an obișnuit. Așteptăm normele autorităților privind implementarea efectivă a acestui triaj de la nunți sau evenimente”, a declarat Dora Pătrașcu, organizator nunți, pentru Antena 3.

Conform sursei citate, draftul cu măsurile de relaxare propuse de Ministerul Economiei cuprinde următoarele:

  • masca nu ar mai fi obligatorie în aer liber, începând cu 1 iunie, dacă se va ajunge la un grad de vaccinare  de 50%.
  • masca nu va mai fi obligatorie în spațiile publice, dacă gradul de vaccinare crește la 70%.
  • după depășirea gradului de vacinare de 50%, românii vor scăpa de restricțiile de circulație.
  • În ceea ce privește măsurile de relaxare pentru industria hotelieră, se elimină limitarea gradului de ocupare de 70%. De asemenea, evenimentele din interiorul hotelurilor vor putea fi organizate doar cu persoane vaccinate.
  • Accesul la piscine, atât în cazul celor interioare cât și a celor exterioare, se va face, doar în cazul persoanelor imunizate sau a celor care au fost infectate și pot demonstra acest lucru.
  • În cazul barurilor și restaurantelor, se elimină orice limitare privind capacitatea de servire, dar sunt înlocuite cu măsuri de distanțare. La o incidență între 3 și 7,5 cazuri la mia de locuitori restaurantele rămân deschise doar pentru persoanele vaccinate.

Momentan, starea de alertă a fost prelungită pe teritoriul României, măsură ce va intra în vigoare din 13 mai 2021.

Starea de alertă prelungită, DAR nu bătută-n cuie

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...

FOTO: Colibița are nevoie de evenimente pentru a atrage turiști! A fost nebunie aseară la evenimentul TSP de pe plaja Panoramic Colibița

Colibița, sau „Marea de la Munte”, rămâne unul dintre locurile preferate de cei care aleg să...