3 C
Bistrița
duminică, noiembrie 3, 2024

FOTO/VIDEO – Fațada renovată pe str. Șincai de Petrus Italus Trust, „adoptată” de Tășuleasa Social: Nu este costisitor. Orice proprietar poate primi „rețeta”

Fațadele clădirilor nu reprezintă altceva decât mobila din sufrageria comunităților, dacă ar fi să înțelegem problema sub forma unei metafore. Nu aparțin întru totul proprietarilor care locuiesc în spatele lor. Aparțin cumva întregului oraș. Iar dacă sunt asumate de comunitate și sunt adoptate – atunci întreaga comunitate își salvează practic mobila din sufragerie. Iar asta se regăsește în starea de bine pe care o transmite un oraș istoric bine îngrijit.

De la această premisă au pornit voluntarii Petrus Italus Trust care au pus în practică un proiect pilot, un experiment.

Am vrut să vedem dacă se poate renova și fațada unei case, nu doar poarta ei. Am vrut să vedem dacă se poate pune în aplicare un asemenea demers și la ce costuri. Am găsit și specialiști, chiar aici, în zonă. Nu este foarte costisitor. Orice proprietar poate apela la noi pentru a-i transmite „rețeta”, au subliniat voluntarii Petrus Italus Trust.

Cristian Rațiu, care a făcut și un masterat pe arhitectura de patrimoniu, a fost arhitectul care a proiectat – tot în regim de voluntariat – vitrinele noi ale fațadei de pe Șincai 15.

Este o intervenție frugală cu resurse mici. Per total, costurile s-au ridicat la aproximativ 9.000 de euro: manoperă, poartă, ferestre, vitrinele – care au fost cea mai scumpă parte a lucrării…

Nu e un capăt de lume. E adevărat, nu era într-o stare de degradare foarte mare. Nu a necesitat proiect propriu-zis. A fost mai mult o lucrare de întreținere. Dar sunt foarte multe fațade în acest stadiu în Bistrița”, a explicat Cornel Ban, președintele onorific al Asociației Petrus Italus Trust.

Organizația a făcut și un apel către cetățenii din Bistrița, sfătuindu-i să nu dea cu vopsea lavabilă clădirile din centrul istoric. „Nu puneți plastic, nu dați cu tinci. Pentru că folosind asemenea materiale se îmbolnăvesc clădirile. Iar în final totul costă mai mult.

Costul cu var și pigment pe tencuială tradițională este mult mai mic decât o intervenție așa zis „modernă” – afirmă voluntarii Petrus Italus Trust.

Vasile Duda a confirmat că este vorba despre un rezultat foarte bun.

Se dovedește că materialele tradiționale pot fi folosite și sunt ieftine. Se face aproape o lucrare de întreținere, iar fațada devine curată și agreabilă. Dacă toate fațadele ar arăta așa în Bistrița, ar fi un punct de plecare foarte bun. Asta presupune și o deschidere a proprietarilor spre a face lucrările elementare de întreținere”, a mai precizat Vasile Duda.

Lavinia Cociubei, arhitect, profesor la Liceul de Arte Corneliu Baba, s-a declarat încântată de proiect și inițiativă.

Se aliniază astfel toate ideile și principiile pe care vrem să le implementăm în proiectele noastre, și la Petrus Italus Trust, dar și la Ambulanța pentru Monumente. E vorba de ideea de a folosi materiale naturale, tehnici tradiționale. Asta menține și în viitor sănătatea clădirii.

În plus, ne scapă de foarte multe probleme structurale care ar putea apărea ulterior. Nefiind de specialitate, oamenii încearcă să-și modernizeze clădirile. Crezând că metodele moderne sunt mai bune. Nu își dau seama că varul, de pildă, este mult mai sănătos pentru clădire și nu formează umiditate. La fel și tâmplăriile de lemn. Fațada acestei clădiri era înainte tencuită cu ciment. Le-a creat vecinilor de aici mari probleme în interior cu umiditatea sau bacteriile de care nu mai știau cum să scape…”, a explicat arhitectul.

Voluntarii Petrus Italus Trust au avertizat că eliminarea cimentului de pe fațade este o lucrare foarte scumpă. Ajunge să coste de 4-5 ori mai mult decât văruirea simplă, cu var clasic. Unde mai pui că muncitorii se feresc să se înhame la asemenea lucrări – extrem de dificile.

Ana Szekely. director executiv la Tășuleasa Social, a subliniat că există un parteneriat mai vechi între Tășuleasa, Petrus Italus Trust și Ambulanța pentru Monumente.

Am participat și noi cu voluntarii noștri la intervențiile Ambulanței pentru Monumente sau Petrus Italus Trust. Am vrut să demonstrăm că în continuare sprijinim patrimoniul arhitectural, cultural, tradițional sau culinar. Mai ales că Via Translivanica trece prin apropierea a cel puțin 12 monumente de patrimoniu din Bistrița.

Ne dorim să fim un exemplu și pentru alte ONG-uri, companii sau persoane fizice care să sprijine și să pună umărul la înteținerea și conservarea patrimoniului – mai ales din Bistrița, pentru că de aici ne tragem cu toții. De patrimoniul de aici trebuie să avem grijă în primul rând”, a mai spus Ana Szekely. 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GUMIX Bistrița: Servicii complete de vulcanizare, cu aparatură de ultimă generație! Inclusiv HOTEL pentru cauciucuri

Băieții de la GUMIX aduc bistrițenilor servicii complete de vulcanizare, cu aparatură de ultimă generație. Profesionalismul...

Descoperă duo-ul perfect pentru o igienă bucală corespunzătoare!

Menținerea unei igiene orale corespunzătoare este esențială pentru sănătatea dinților și a gingiilor. În ultimii ani, tehnologia a adus o serie de inovații în domeniul îngrijirii dentare, cele mai notabile fiind irigatorul bucal și periuța de dinți electrică.

Mare fan PIZZA?! NU rata evenimentul de la Colina Unirea, din weekend! E cu degustare: diferite tipuri de pizza gourmet, chiar pizza dulce!

Dacă iubești pizza și vrei să o încerci în toate combinațiile posibile, chiar rare - gourmet,...