13.4 C
Bistrița
joi, iunie 4, 2026

Un bistrițean și-ar fi tăiat cauciucul la mașină, în zona lucrărilor din carosabil de pe strada 1 Decembrie

De câteva luni de zile se lucrează la rețeaua de apă de pe strada 1 Decembrie. Zonele unde s-a intervenit, în carosabil, sunt acoperite acum doar cu pietriș. Iar asfaltul tăiat le-ar face probleme șoferilor. ”Mi-am tăiat cauciucul la mașină, fix în zona Prefecturii!” a scris Daniel C. pe Facebook.

Un incident costisitor ar fi avut loc vineri noaptea, pe strada 1 Decembrie din Bistrița. În zona unde s-a intervenit la carosabil, pentru lucrările la conductele e apă, un bistrițean susține că și-ar fi tăiat cauciucul la mașină.

Am trăit un episod pe care, sincer, nu mi-aș fi dorit să-l experimentez!

Pe strada 1 Decembrie din Bistrița, chiar în zona Prefecturii, din cauza lucrărilor nefinalizate și a nepăsării celor responsabili de drum, mi s-a tăiat cauciucul la mașină. Datorită faptului că a trebuit schimbat cauciucul, am fost nevoit sa achizitionez 2 cauciucuri, respectiv să le înlocuiesc pe ambele părți. Frumoasă paguba. Mulțumesc Administrației Municipiului Bistrița.

Nu este vorba doar despre un disconfort personal, ci despre siguranța tuturor celor care circulă zilnic pe acolo. Cred că administrația publică și administratorii drumului au datoria să trateze cu responsabilitate aceste situații, pentru că nepăsarea se transformă în pericol real pentru oameni.
Îmi doresc să trăim într-un oraș unde proiectele să fie finalizate la timp și cu atenție, iar cetățenii să nu fie nevoiți să suporte consecințele neglijenței altora” a scris Daniel C. pe Facebook.
La postarea sa, încă o persoană susține că ar fi pățit la fel.
Posibilitatea ca astfel de incidente să se întâmple au fost semnalate în spațiul online încă din vară. Atunci, mai mulți șoferi susțineau că zona nu e semnalizată corespunzător. Și astfel, există riscul unor incidente.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Buna afacere. Anvelopele din imagine se vede clar ca sunt sub limita legala ca si uzură, acuma incearca sa le schimbe cu unele noi si la un preț destul de modest

  2. @Prefectura, trebuie sa ai gandire de subnormal sa te iei acum de sofer ca nu a avut cauciucurile sub limita legala, avand in vedere situatia de fata a drumului. Oricum treci pe 1 Decembrie si iti dai aere de tara africana, asa ca ce sa mai zic. Involutie, asta e cuvantul potrivit pentru situatia drumurilor si a administratiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos:  

FOTO – NOU la HARDFERO Bistrița: ferestre și uși Premium, balustrade de sticlă, plus jaluzele plisee

HARDFERO Bistrița - magazinul vostru de încredere pentru accesorii și feronerie pentru uși și geamuri termopan,...