15.5 C
Bistrița
joi, iunie 4, 2026

FOTO: Veteranii bistrițeni s-au întrecut ieri în mânuirea armelor, la Poligonul Tactical Defense

O experiență aparte, ieri, în Poligonul Tactical Defense Bistrița. Veterani de război s-au întrecut în arta mânuirii armelor. ”Concursul a fost dedicat memoriei tuturor celor care, prin sacrificiul suprem, au contribuit la tot ceea ce înseamnă România de azi!” au transmis organizatorii.

Un eveniment aparte a avut loc ieri, la Poligonul Tactical Defense din Bistrița. În amintirea celor care au luptat pentru România de azi, s-a organizat un concurs de TIR.

Zeci de persoane care au slujit țării au tras cu armele, primind la final diplome, medalii și cupe.

Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” – Sucursala Bistrița, a desfășurat în data de 11 octombrie 2025, concursul de tir militar ,,Cupa Moldovan Adrian Beniamin”, care a avut loc în Poligonul Tactical Defense România – Bistrița.

Concursul a fost dedicat memoriei tuturor celor care, prin sacrificiul suprem, au contribuit la tot ceea ce înseamnă România de azi.

Evenimentul si-a propus să aducă împreună colegi, prieteni, colaboratori și pasionați ai tirului sportiv.

A fost o ocazie de a ne reuni, nu doar pentru a concura, ci mai ales, pentru a ne exprima solidaritatea și recunoștința pentru foștii camarazi și înaintașii noștri căzuți la datorie pe câmpurile de luptă.

Mulțumim Tactical Defense România- Bistrița pentru organizare, desfășurare și sprijin. Mulțumim tuturor instructorilor pentru competență și îndrumare. Total a decurs potrivit regulilor și măsurilor de siguranță. Împreună Susținem Veteranii!” au transmis organizatorii.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos:  

FOTO – NOU la HARDFERO Bistrița: ferestre și uși Premium, balustrade de sticlă, plus jaluzele plisee

HARDFERO Bistrița - magazinul vostru de încredere pentru accesorii și feronerie pentru uși și geamuri termopan,...