27.6 C
Bistrița
marți, iulie 21, 2026

Noutăți spectaculoase și invitați speciali, la Festivalul concurs BISTRIȚA FOLK 2025

Bistrița Folk 2025 a ajuns la ediția cu numărul 23 și promite surprize spectaculoase, pentru publicul amator din Bistrița. Pe scena festivalului vor susține recitaluri folkiști extrem de iubiți de public precum Mircea Baniciu, Vasile Șeicaru, Mircea Rusu Band. Tinerii cu vârstă până în 25 de ani se pot înscrie la concurs:

Festivalul concurs Bistrița Folk 2025 se va desfășura în perioada 14 – 15 noiembrie 2025, la Palatul Culturii din Bistrița.

Pe scena festivalului vor susține recitaluri folkiști extrem de iubiți de public precum Mircea Baniciu, Vasile Șeicaru, Mircea Rusu Band, Vali Șerban & Ziua de mâine. Pe scena festivalului vor urca și Dinu Olărașu, Adi Bezna, Daniel Iancu, Paul Gogancea & Marius Catalan.

Noua generație din muzica folk românească este reprezentată de Dianna Porca & Teodora Beleaua și de Rareș Păuna. Iar recitalul Claudiei Șerdan & Jimi Laco va fi un element de noutate extrem de spectaculos”, anunță Florin Săsărman, președintele Asociației culturale „România din Inima mea”, principal organizator al evenimentului.

La concursul Bistrița Folk 2025 se pot înscrie tineri folkiști cu vârsta de până la 25 de ani. El se adresează tinerelor talente din țară sau din diaspora. Organizatorii oferă premii foarte generoase.

Cei interesați pot accesa regulamentul festivalului și fișa de înscriere pe site-ul Centrului Cultural Municipal „G Coșbuc” Bistrița – AICI.

Detalii suplimentare se regăsesc și pe contul de facebook – BISTRIȚA FOLK.

Din juriu vor face parte cantautori, poeți și oameni de cultură apropiați fenomenului folk.

În foaierul Palatului Culturii va fi organizat și un stand cu discuri și cărți ale invitaților.

Festivalul Concurs BISTRIȚA FOLK 2025 este organizat de Primăria Municipiului Bistrița și Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița, în parteneriat cu Asociația Culturală România din inima mea.

Bilete vor fi disponibile la Palatul Culturii Bistrița și online începând de luni, 20 octombrie 2025.

Prețul unui bilet pentru o seară este de 60 lei.

Sponsori principali: Ecomas Energosystem și Arhicris Logistic

Sponsori: Equal, Hora, Lechburg și Pombis

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: