3.6 C
Bistrița
duminică, noiembrie 16, 2025

FLOREȘTI: O tânără șoferiță a lovit cu mașina un bărbat care mergea cu o vacă pe un drum județean

În această dimineață, o tânără șoferiță a lovit un bărbat care mergea cu o vacă, pe un drum județean din localitatea Florești. Bărbatul de 49 de ani a fost grav rănit, fiind transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență.

Accidentul s-a produs în această dimineață, pe drumul județean 172 din localitatea Florești. Din primele informații rezultă faptul că o tânără șoferiță a lovit un bărbat care circula pe partea carosabilă însoțit de o vacă.

„La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de o femeie de 19 ani din Mititei a intrat în coliziune cu un bărbat care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă și însoțea o bovină. În urma accidentului, bărbatul de 49 de ani, din Feldru a fost rănit, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Bărbatul a fost găsit de echipajele medicale SMURD inconștient. Din fericire, echipajul medical a reușit să îl stabilizeze și să-l transporte la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Pietonul nu a putut fi testat la fața locului, fiindu-i recoltate mostre biologice la spital.

Foto: Arhivă

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO – Performanța, recunoscută: Alin Ioaneș și ROMBAT, premiați la Automotive Today Awards!

Compania ROMBAT a obținut o dublă recunoaștere prestigioasă în cadrul galei Automotive Today Awards 2025, organizată...

BCVO Logistics angajează Manageri de zonă, restaurantul Numa’ Bun caută Casier și preparator de burgeri! NOI locuri de muncă, în Bistrița

BCVO Logistics angajează manageri de zonă / planificatori transport! Restaurantul fast-food Numa’ Bun caută preparatori sandwich-uri / burgeri și casier! Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Fan Courier și Clinica Sanovil. Se caută economist, jurist, psiholog, infirmieră, asistent șef șantier și inginer instalații. Oferta completă - mai jos:

Profesioniștii de la WAXUS Imobiliare sunt alături de tine, de la prima idee de a-ți cumpăra un imobil, până devine proprietatea ta

WAXUS Imobiliare a ajuns și la Bistrița. Cu o experiență de câțiva ani în piața imobiliară,...