2.1 C
Bistrița
vineri, decembrie 19, 2025

Fosa septică de la Fântânele, în care a murit un copilaș de 5 ani, era asigurată cu un capac din plastic care n-a putut susține nici măcar 25 de kg

Ieri, un copilaș de 5 ani și-a pierdut viața, după ce a căzut în fosa septică a căminului cultural din localitatea Fântânele. Aceasta era asigurată cu un capac din plastic, pus de firma constructoare care s-a ocupat de căminul cultural acum 10 ani. Capacul din plastic a cedat sub cele maxim 25 de kilograme cât avea copilașul…

Tragedia s-a petrecut ieri, la căminul cultural din satul Fântânele, comuna Matei. Un copil de 5 ani a căzut în fosa septică a căminului cultural și deși a fost scos repede nu a putut fi salvat.

Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

Potrivit primarului comunei Matei Octavian-Lucian Pop, copilul care locuiește la doar 200-300 de metri de căminul cultural, a venit cu bicicleta, a lăsat-o lângă poartă, a intrat în curte și s-ar fi urcat în nucul de deasupra fosei septice.

Copilul ar fi căzut din nuc direct în fosa septică. Preoteasa din localitate ar fi văzut incidentul și ar fi dat alarma. Copilul a fost scos repede din fosă și deși manevrele de resuscitare au începute repede, nu a mai putut fi salvat…

Culmea, unchiul copilului era cel responsabil de căminul cultural.

Primarul Octavian Lucian Pop spune că acest cămin cultural a fost renovat acum 10 ani și tot atunci a fost făcută și fosa septică. Aceasta a fost asigurată doar cu un capac din plastic, care n-a putut susține cele 25 de kilograme maxim cât avea copilașul.

„Fosa septică avea capac, cel prevăzut acum 10 ani de constructorul care s-a ocupat de căminul cultural. Atunci s-a făcut și partea de fosă septică. Așa era în proiect…Cei care s-au ocupat de investiție au considerat că e în regulă. Nu ne-am gândit niciodată că se poate întâmpla așa ceva. Nu e un loc cu spațiu de joacă pentru copii, în curtea aceea sunt doar doi nuci și două bănci, nu știu ce căuta copilul acolo. Suntem în stare de șoc. Nu ne vine să credem… Nu îmi dau seama cum s-a putut produce un astfel de eveniment”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei Matei.

Deși era amplasată într-un colț al curții, oricine participa la un eveniment la căminul cultural, ajungea în zonă și nu era atent putea avea aceeași soartă ca și copilul de 5 ani…

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Fosa e plină ochi cu rahat dupa cum se vede! Dacă tot nu a fost asigurat capacul, macar cei responsabili sa o fi golit la timp și cu siguranță că această tragedie nu s-ar fi întâmplat!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la IPROEB, Aquabis și Arcsim Construct! NOI locuri de muncă, în Bistrița, Năsăud și Beclean

IPROEB angajează operatori cabluri electrice, Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Restaurant ARENA by Casa EMA, ARCSIM Construct, Fan Courier sau Crama Jelna.

Noul Kodiaq Sportline 4×4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus

Noul Kodiaq Sportline 4x4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, este disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus de 3.000 €* și Garanție extinsă 4 ani.

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.