5.1 C
Bistrița
sâmbătă, mai 2, 2026

FOTO: Violonistul Alexandru Tomescu, seducător, ieri seară într-un concert extraordinar la Palatul Culturii

Melomanii din Bistrița au avut ocazia să se bucure din nou, ieri seară, de un recital extraordinar susținut de Alexandru Tomescu. Sunetul magic al viorii Stradivarius  Elder-Voicu – Obiect de Patrimoniu Național – i-a cucerit pe bistrițenii care au umplut sala de concert la Palatul Culturii.

O duminică perfectă, încărcată de emoția unui concert simfonic extraordinar. Alexandru Tomescu ne-a cucerit din nou, ieri seară, lPalatul Culturii.  

Muzicianul a fost acompaniat de Noua Orchestră Transilvană, dirijată de Romeo Rîmbu.

Programul muzical a cuprins Concertul pentru vioară şi orchestră în Mi minor compus de Mendelsshon Bartholdy și Simfonia nr. 6 „Patetica”, de Ceaikovski.

Prezentarea CD-ului „Tudor Jarda – 100”, programată în cadrul concertului, a fost amânată, din motive obiective, pentru o dată ulterioară. 

Alexandru TOMESCU (născut în 1976) a absolvit în 1999 Conservatorul din Bucureşti, unde a studiat cu Ştefan Gheorghiu, cel mai important pedagog român în şcoala de vioară a momentului.

A obţinut burse de studii în SUA şi Elveţia, studiind cu Eduard Schmieder (2000) şi Tibor Varga (2001). În paralel, a participat la cursuri de perfecționare cu Ruggiero Ricci, Igor Oistrah şi Hermann Krebbers.

Între numeroasele competiţii naţionale şi internaţionale câştigate se află și Concursul „Paganini“ (Genova, 1995), Concursul „Marguerite Long – Jacques Thibaud“ (Paris, 1999) şi Concursul „George Enescu“ (1999).

A concertat sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur şi Valery Gergiev, Vasilii Petrenko. A cântat alături de pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz, în săli celebre ca Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées.

Alexandru Tomescu a înregistrat pentru posturi de radio şi TV din Anglia, Franţa, Elveţia, Germania, Olanda, Polonia, SUA. A realizat numeroase imprimări pe CD, dintre care se cuvin amintite

  • Alexandru Tomescu at Moscow (cu concerte de Paganini şi Mendelssohn),
  • Romanian Piano Trio (trei discuri cu lucrări camerale de Mozart, Beethoven, Schumann, alături de Horia Mihail şi Răzvan Suma),
  • Simply Mozart (patru concerte mozartiene sub bagheta lui Horia Andreescu)
  • Ad Libitum – Primus (cvartete de Beethoven, Haydn, Sibelius, cu Alexandru Tomescu la vioara I).

Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”.

Foto @ Centrul cultural Municipal „G. Cosbuc” Bistrita
Foto @ Centrul cultural Municipal „G. Cosbuc” Bistrita
Foto @ Centrul cultural Municipal „G. Cosbuc” Bistrita

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: