11.7 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 11, 2026

FOTO: Anamaria German și-a lansat la Bistrița parfumul personal, creat la Perfumarte, în Spania

Îmi doream de multă vreme un parfum al meu, mai ales după ce am descoperit Perfumarte la Cluj-Napoca, în urmă cu doi ani. M-am îndrăgostit de parfumurile de acolo. Și am descoperit că a face un parfum nu este atât de scump pe cât spun unii producători”, a mărturisit Anamaria German pentru Bistrițeanul.ro.

Ieri seară, la Perfumarte Bistrița, pe pietonalul Liviu Rebreanu, Anamaria German și-a lansat propriul parfum.

Ideea de a crea un parfum pe gustul ei s-a ivit la începutul acestui an. A luat legătura cu Johnny și Ioana care dețin franciza Perfumarte și de acolo a început toată povestea parfumului 31 Mai by Anamaria German.

Anamaria German ne-a povestit că în fiecare an, pe 31 mai, întreaga suferință a dramaticului accident prin care a trecut îi revenea în suflet. Își dorea ca ziua să treacă mai repede, ca și cum nici n-ar exista în calendar. Și-a propus să înlocuiască tristețea cu câte o mică realizare.

Anul trecut, la 10 ani de la accidentul care i-a schimbat viața, a reușit să-și lanseze cartea biografică.

În acest an, tot în luna mai, a reușit să lanseze parfumul 31 Mai

Parfumierii mi-au studiat cu atenție profilul. Au trecut în revistă toate aparițiile mele tv și interviurile. Au vrut să-și facă o impresie despre cum sunt, ce mă definește…

Mi-au cerut să aleg două, trei ingrediente pe care eu le prefer la un parfum. Le-am spus care sunt acelea și mi-au creat cinci mostre, numerotate de la 1 la 5. Mi-a plăcut cel mai mult și am  ales mostra cu numărul 2. Întâmplător, e și ziua mea de naștere…

Parfumul e macerat cu trandafiri galbeni, are vanilie, mosc alb, ambar, cafea și un ingredient la care nu v-ați fi așteptat și pe care nu l-a ghicit nimeni. Smântâna dulce !

Nu e cazul să vă gândiți că este efectiv smântână dulce în parfum. A fost macerată, fermentată, strecurată și mixată într-un proces complex…

Ce mi-a plăcut foarte tare la fabrica din Valencia, unde a fost produs parfumul, este că majoritatea ingredientelor sunt cultivate chiar de ei, în culturi certificate BIO.

Este un parfum care nu conține decât alcoolic trestie de zahăr…”, ne-a mai explicat Anamaria German. 

Este un parfum unic, cu amprenta mea. Un parfum despre femeia care se face remarcată: 31 MAI by Anamaria German!”, a subliniat Anamaria German. 

Parfumul se găsește în recipiente de 50 ml și se poate achiziționa printr-un mesaj privat, AICI.

Parfumul este disponibil și pe site-ul  Anamaria German.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: