17.1 C
Bistrița
miercuri, iulie 8, 2026

FOTO: Au încins o horă ca pe vremuri, la cabana Zăpode din Bichigiu!

Peste 70 de oameni din Poiana Ilvei şi Sîngeorz- Băi au încins o horă ca pe vremuri! Fascinată încă din copilărie de jocul la dugeană, o învăţătoare de la Colegiul „Andrei Mureşanu” a pus la cale ineditul eveniment.

Sunt învățătoare la „Andrei Mureșanu”. Sunt şi solistă de muzică populară. M-am născut în Poiana Ilvei, un sat cu oameni minunați, care promovează mereu folclorul, obiceiurile și tradițiile locale. Colaborez cu Ansamblul folcloric Păunița din Sîngeorz-Băi. Am vrut să realizez un videoclip, dar am mers puțin mai departe…”, ne-a explicat Maria Titiana Sidor.

Învăţătoarea și-a invitat toţi prietenii şi cunoştinţele din Poiana Ilvei și Sîngeorz să-i dea o mână de ajutor.

Este obiceiul care mi-a fascinat copilăria. Cu toată admirația privesc și astăzi femeile și bărbații pe care îi vedeam când eram mică, la joc…”, recunoaşte Maria Titiana Sidor.

Videoclipul are ca şi linie melodică o piesă autentică de joc – culeasă chiar de la unul dintre lăutarii bătrâni din Poiana Ilvei – Valentin Sidor senior. „Este socrul meu, lăutar la jocurile de odinioară, de duminica. Fiul lui, violinist şi mare iubitor de folclor e soţul și susținătorul meu fidel. A moștenit talentul și a învățat linii melodice autentice de la tatăl lui…”, a mai explicat Maria Tititana Sidor.

Hora s-a desfăşurat într-un cadru mirific, la Cabana Zăpode din Bichigiu, şi a respectat fidel condiţiile jocului la dugeană.

Fetele au venit îmbrăcate în minunate costume tradiţionale, cu cozi împletite cu panglici, coroniţe din muşcate, pălării împodobite cu flori şi oglinzi…

Nici feciorii nu s-au lăsat mai prejos şi s-au gătit în cămăşi cu mărgele, clopuri cu păuni şi păuniţe. Cizmele au înteţit jocul, ropotind cu patos în podea. I-au sorbit din priviri bunicuţele cu busuioc în mâini – pentru a feri de rău pe toată lumea.

Iar lăutarii, şi ei pregătiţi de sărbătoare, au întreţinut jocul cu instrumentele tradiţionale specifice jocului din sat – cetera, contra şi gorduna…

Se întâmplă mereu astfel de evenimente. Tinerii de la Poiana Ilvei (şi nu numai ei) sunt foarte mari susținători ai folclorului. De mulți ani n-am întâlnit grupuri de tineri care să promoveze atât de bine folclorul. Şi nu doar că-l promovează, ci cu adevărat simt frumusețea tradițiilor… S-au pregătit impecabil pentru joc. Pentru bunicuțe a fost o mare bucurie să-și vadă nepoţii jucând… De la dumnealor am aflat că s-au pregătit de câteva săptămâni pentru acest moment…”, ne-a mai povestit Maria Titiana Sidor.

Peste 70 de bătrâni, tineri dansatori, copii sau membri ai ansamblurilor folclorice Poieniţa şi Păuniţa, dar şi membri ai Orchestrei Păuniţa din Sîngeorz-Băi au participat la horă şi aşteaptă acum să vadă cum a ieşit videoclipul…

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: