4.1 C
Bistrița
duminică, noiembrie 16, 2025

FOTO – Bistrițeanul Raul Creucu, gata pentru marea provocare: Mondialul de Juniori la tenis de masă!

De-a lungul anilor a obținut rezultate deosebite la competițiile de tenis de masă la care a participat, atât în țară, cât și peste hotare. Raul Creucu, sportivul în vârstă de 15 ani, legitimat la CSM Bistrița și elev al Liceului cu Program Sportiv din oraș, va participa în curând la unul dintre cele mai importante evenimente din cariera sa: Campionatul Mondial de Juniori la tenis de masă 2025, de la Cluj-Napoca.

Raul Creucu are 15 ani și este elev în clasa a IX-a la Liceul cu Program Sportiv Bistrița. Drumul său către elita tenisului de masă a început în 2018, sub îndrumarea profesorului-antrenor Filimon Ovidiu.

Datorită seriozității sale și interesului arătat pentru tenisul de masă de performanță, în primăvara anului 2019 a fost selecționat pentru pregătire sub îndrumarea antrenorului coordonator Filipaș Marian, în cadrul Centrului Olimplic de Tenis de Masă din Bistrița.

În anul 2022, a obținut locul I la Campionatul Național – U13 echipe, locul I la dublu mixt, împreună cu partenera sa, Diana Șuvei, precum și locul al II-lea la Campionatul Național – echipe U13.

În anul 2023 s-a clasat pe locul I la Campionatul Național – U15 echipe, pe locul I la dublu mixt și pe locul al II -lea la echipe U13, iar un an mai târziu a devenit vicecampion național atât cu echipa, la dublu mixt, cât și la Top 16.

Anul 2025 este de departe cel mai bun an al său, Raul reușind să câștige locul I la Campionatul Național U15, la dublu mixt împreună cu Diana Șuvei, locul al II-lea împreună cu Ionel Alexandru, amândoi legitimați la CSM Bistrița, dar și locul I la Top 16, unul dintre cele mai prestigioase concursuri pe plan național deoarece se întâlnesc cei mai buni 16 sportivi.

Talentul său a strălucit și pe plan internațional în competițiile WTT și ETTU, fiind medaliat cu bronz cu echipa României la ETTU Youth Series în Croația și obținând medalia de bronz la dublu mixt în Serbia, tot alături de Diana Șuvei.

Campionatul Mondial de Juniori ce va avea loc în Cluj-Napoca, la BTarena, în perioada 23–30 noiembrie, reprezintă ultima participare a lui Raul Creucu la categoria U15.

El face parte din lotul României și va concura la toate cele patru probe – echipe, dublu, dublu mixt și individual, înainte de a trece la o altă categorie, începând cu anul 2026.

Timp de opt zile, pline de emoție și suspans, cei mai talentați sportivi din lume, la categoriile U19 și U15, vor lupta pentru medalii și prestigiu la nivel mondial.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO – Performanța, recunoscută: Alin Ioaneș și ROMBAT, premiați la Automotive Today Awards!

Compania ROMBAT a obținut o dublă recunoaștere prestigioasă în cadrul galei Automotive Today Awards 2025, organizată...

BCVO Logistics angajează Manageri de zonă, restaurantul Numa’ Bun caută Casier și preparator de burgeri! NOI locuri de muncă, în Bistrița

BCVO Logistics angajează manageri de zonă / planificatori transport! Restaurantul fast-food Numa’ Bun caută preparatori sandwich-uri / burgeri și casier! Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Fan Courier și Clinica Sanovil. Se caută economist, jurist, psiholog, infirmieră, asistent șef șantier și inginer instalații. Oferta completă - mai jos:

Profesioniștii de la WAXUS Imobiliare sunt alături de tine, de la prima idee de a-ți cumpăra un imobil, până devine proprietatea ta

WAXUS Imobiliare a ajuns și la Bistrița. Cu o experiență de câțiva ani în piața imobiliară,...