5.9 C
Bistrița
miercuri, octombrie 23, 2024

FOTO: Cadouri din Spania, pentru copiii din Hălmăsău!

Ghiozdane, rechizite școlare, jucării și dulciuri au primit copiii din satul Hălmăsău, de la românii care locuiesc și lucrează în orașul spaniol Villarobledo. Inițiativa acestei donații le-a aparținut soților Adelina și pr Daniel Constantin Cucul, care au apelat la enoriașii Parohiei Ortodoxe Române Villarobledo să contribuie la realizarea ei.

Ideea acestui proiect caritabil desfășurat în parohia noastră a apărut în urmă cu o lună, când ne aflam în vacanță în România, pentru că suntem sufletește legați de județul Bistrita-Năsăud, care pentru noi înseamnă „acasă”. La primul contact pe care l-am avut cu părintele paroh din Hălmăsău, Doru Constantin Zaharie, ne-a surprins dăruirea, implicarea și devotamentul dumnealui, pentru comunitatea pe care o păstorește. Am primit binecuvântarea Preasfințitului Timotei, Episcopul Ortodox al Spaniei și Portugaliei pentru a demara această campanie în parohia noastră, iar credincioșii au răspuns cu repeziciune. Am primit, de asemenea, sprijin de la firma Atlantis Tour pentru transportul pachetelor pe care le-am pregătit”, ne-a mărturisit doamna Adelina Cucul, care este originară din Săsarm.

Cadourile venite din Spania i-au bucurat foarte mult pe elevii școlii din Hălmăsău și i-au făcut să uite, pe moment, de faptul că școala lor nu a fost pregătită întrutotul pentru începutul de an școlar, curtea și holurile sale fiind încă în șantier. Doar sala de clasă în care învață în sistem comasat cei 12 elevi din clasele I – VIII și cea pentru copiii de grădiniță au fost mai bine pregătite, după cum am aflat de la preotul Doru Constantin Zaharie, care se preocupă îndeaproape de îmbunătățirea condițiilor oferite elevilor și preșcolarilor la Școala Gimnazială Hălmăsău.

Am pus parchet, iar sub el am pus polistiren, ca să nu le fie frig copiilor și am vopsit pereții cu lavabilă albă, ca să le asigurăm condiții bune, să le fie drag să vină la grădiniță. Mai ales că doamna educatoare vine de la 50 de km să fie cu ei. La fel, vrem ca și elevii să învețe în condiții bune, pentru că doamna învățătoare Maria Bolbos își dedică timp și înafara orelor de curs pentru pregătirea lor. Mai trebuie să punem sobe și să pregătim și sala profesorală. Și, mai avem nevoie și de mobilier pentru aceste săli…”, ne-a spus preotul Doru Zaharie.

                                                     Florin Săsărman

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

CONFIDENT, prima clinică psiho-somatică pentru adulți și copii din Bistrița

Bistrițenii au acum în oraș prima clinică psiho-somatică care oferă servicii în sănătate mintală, cu ajutorul unor experți specializați în acest domeniu: CONFIDENT. Este situată pe strada Mihai Eminescu, nr. 1-4, într-un spațiu modern, și oferă o gamă variată de servicii profesionale și personalizate pentru nevoile pacienților, adulți și copii. AFLĂ cum poți face programări:

BSG Amanet & Exchange – Servicii avantajoase și sigure pentru amanetarea aurului și electronicelor

(P)  BSG Amanet & Exchange domină piața de amanet din România, oferind servicii avantajoase și sigure...

Aquabis angajează electrician, TeraSteel caută operatori producție. NOI locuri de muncă, în Bistrița

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unui post de electrician și instalator în Bistrița. TeraSteel are nevoie de operatori producție, iar FAN Courier caută curieri în Sângeorz-Băi. NOI locuri de muncă sunt disponibile la GB Instaplan Bistrița, Sanovil și Kreativ Metal & Colours.